Gura lumii

Gura lumii, 29.03.2019

Vorbesc cârcotaşii prin oraş că un director de achiziţii de pe la noi a primit un sejur de lux într-o insulă îndepărtată, după ce a făcut posibilă o afacere extrem de bănoasă pentru o firmă de casă. Cică, spun zvonerii de serviciu, omul nostru a reuşit să-i fenteze pe şefii săi, şi să obţină vacanţa mult visată. Aşa că acum se pregăteşte să plece într-o călătorie de câteva zile la soare şi distracţie, pe insula cu pricina. Gurile rele povestesc pe la colţuri că respectivul s-a lăudat pe la prieteni că va reuşi să ajungă în locul însorit anul acesta, pentru că a făcut rost de bani. Şi a avut dreptate.

Spun gurile rele că un personaj de pe la noi care se crede şi politician a plătit o sumă frumuşică unui lider de la centru pentru a fi şi el pe lista de alegeri pe un loc extrem de îndepărtat de ţintă. Zvonerii au aflat că omul nostru a plătit, deşi e convins că nu va ajunge niciodată pe un post aşa de important. Dar, prostul fără tichie de mărgăritar nu e prost, aşa spune o vorbă de-a noastră! Colegii de partid se distrează acum de respectivul, că e doar fala de el, iar în spate nu are nici un fel de experienţă, dar nici nu vrea să înveţe ceva de la alţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura