Gura lumii, 28.01.2014

Din zumzăitul metalic ce se tot aude dinspre un oraş cu astfel de apucături artistice, câteva note parcă sunt mai uşor de înţeles, deşi cu mult mai greu de suportat de urechile fine. O notă e aşa, mai de bas, tot bombănind că nu-i şefia cum credea pe când a investit în ea, alta e acută de soprană, aşa tare, încât ţi se moaie bunătate de coloană vertebrală şi ţi se strepezesc dinţii cât ai spune „au!”. Basul pare să cânte ceva simplu, despre o traistă care se umple mult prea greu, pentru că sunt tot felul de enervanţi printre subordonaţi, simplu dar trist, pentru că soprana îi pune clipă de clipă perciunii pe perpendiculara epidermei, chit că sursa vocii e undeva în turn, cel mai de sus dintre turnuri, dar nu de-acela de pedeapsă şi aşteptarea iubitului călăreţ, ci din acela de dirijat tot ce mişcă pe uliţe. În ultima vreme, tânguiala asta în duo oarecum sinistru aduce de departe o poveste veche, cu băncuţele, mesele, halbele şi menestrelii altcuiva, un vis neîmplinit al unei domniţe care vede, şi-n somn şi trează, mereu un singur nume deasupra tuturor intrărilor de local, de firme, de instituţii: al ei!… al ei!…

Cu chiu şi cu vai şi cu vai-de-ei se deschid şi se închid coperţile marilor istorii. Şi de ce ar face excepţie cele de din vale de cetate, istoriile, mă refer? Aşa că, infiltrându-se în masa amorfă a celor mai aleşi dintre cei aleşi, aceste istorii îşi cer dreptul la viaţă. Asta e varianta romanţată. Varianta simplă, fără perdeluţe şi bretele, este aceea în care ceva înfioraţi ştiutori de taine au pornit la periat costume aspre, dar cinstit alese, după scrutin, promovând ideea că numai ei ştiu cine suntem prin urbe, de unde venim şi cam ce ne poate pielea. Numai că această ştiinţă, aproape ocultă, dacă e privită pe cant, e atât de scumpă, încât trebuie deschise multe cutii ale cetăţeanului, pentru ca marile adevăruri să fie scoase la iveală. Problema este că, între aceşti tăinuitori de adevăruri locale, sunt câţiva pentru care taina sunt ei înşişi, iar adevărul e un biet ciob de oglindă. Ehei, dar tocmai aceştia vor intra până la cot în cele cutii şi-şi vor bucura buzunarele nădragilor…