Gura lumii

Gura lumii, 27.11.2019

Vorbesc cârcotaşii că un şef de pe la noi se poartă foarte urât cu salariaţii. Evident, vorbim de o instituţie, nu de privaţi. Cică, şuşotesc zvonerii de serviciu prin târgul cu cetate, şeful de care vorbim nici măcar nu stă să asculte ce probleme au subordonaţii. Aceştia din urmă vor să intre în birou la şef, dar nu reuşesc, pentru că nu sunt primiţi. Conducătorul cu pricina se încăpăţânează să ţină uşa închisă pentru angajaţi, susţinând că nu are timp pentru fleacuri. Gurile rele povestesc prin târg că omul nostru îi tratează cu sictir pe cei care vor să se sfătuiască cu acesta, ba mai mult, le mai şi trânteşte uşa în nas, când oamenii cer ajutorul în privinţa muncii lor.

Spun zvonerii prin târg că o duduie se pregăteşte să preia frâiele unei instituţii judeţene. Săgetaţii vor să o pună pe fotoliul de director, însă lumea vorbeşte că respectiva ar fi incompatibilă, deoarece are business-uri private care se suprapun peste activitatea instituţiei unde se vrea şefă. Cârcotaşii au aflat vestea cu numirea şi susţin că şi dacă cucoana va ajunge pe post, nu va rezista mult acolo, deoarece are mulţi scheleţi în dulapuri. Gurile rele spun că duduia de care vorbim are un ghimpe împotriva unui angajat din acel loc şi de aceea vrea să ajungă şefă şi să se răzbune în voie pe acela.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura