Spun cârcotaşii că un afacerist din oraşul pe unde trăiesc zimbrii a pierdut tot ce a reuşit să strângă, mai mult sau mai puţin cinstit, până acum. Zvonerii povestesc pe la colţuri că afaceristul cu pricina s-a băgat adânc în datorii şi a trebuit să cedeze totul băncilor, după ce nu a mai putut să-şi plătească creditele acumulate. Cică omul nostru a cam ajuns la fundul sacului, iar băncile s-au pus pe capul lui să-l execute. Speranţa lui era la o rubedenie care mai are ceva bănet, însă şi aceasta are problemele ei. În atari condiţii, fiind la aşa mare înghesuială, cică afaceristul respectiv a început să bată pe la uşile celor pe care i-a ajutat în vremurile în care afacerile îi mergeau din plin. Şi atunci a văzut şi el cum sunt oamenii, fiindcă uşile celor pe care i-a ajutat nu s-au deschis.
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…
Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…
R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…
Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…
Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…