Indiferent cât de mici ca vârstă sunt componenţii (componentele) unei echipe, cei din jurul formaţiei, de la antrenori până la oficiali ai cluburilor sau părinţi, sunt gata să recurgă la tot felul de trucuri şi artificii pentru a îmbunătăţi rezultatele. Cică, la o echipă din sudul judeţului ce activează la categoria „mini” a unui sport foarte popular în România, unii dintre reprezentanţii echipei au pus la cale transferul unei sportive de la un alt club pentru a creşte valoarea echipei în vederea participării la un turneu final important. Astfel, antrenorii şi unii părinţi avizi de performanţă au solicitat aducerea unui portar de la o grupare dintr-un judeţ vecin, pentru a „betona” poarta echipei lor. Demersul ar fi fost greu de îndeplinit, dar şi nedrept pentru portarul care apărase până atunci buturile echipei în cauză, astfel că după discuţii aprinse şi manevre de tot felul s-a renunţat la idee. Situaţia demonstrează încă o dată cât de fragilă este moralitatea unor persoane şi cât de uşor se poate călca pe sufletul unei viitoare sportive fără măcar a avea certitudinea că alegerea este una reuşită sau nu.
Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…
Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a procedurii de licitație pentru achiziționarea…
Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…
I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lăsat în urmă un dosar penal grav.…
Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…