Categories: Gura lumii

Gura lumii, 27.02.2019

Vorbesc gurile rele prin târg că între doi salariaţi de la o primărie de municipiu s-a legat o prietenie aşa de mare, că ea a devenit mai mult decât atât în ultima perioadă. Cârcotaşii au aflat şi acum şuşotesc pe la colţuri prin instituţia cu pricina, că se vede de la o poştă că respectivii se iubesc. Munca lor are de suferit din acest motiv, susţin zvonerii de serviciu, dar lor nu le pasă. Îşi trăiesc povestea de dragoste. Problema este, spun gurile rele, că ei nu-şi mai văd de treabă şi fac greşeli atunci când se pun să mai lucreze câte ceva, spre disperarea şefilor, care nici nu mai ştiu ce să facă cu cei doi amorezi. Totul e bine, însă până află şi familiile lor.

Spun zvonerii de serviciu că o duduie de la o instituţie merge să efectueze controale după cum îi cade ei bine. Cârcotaşii au aflat că respectiva nu este deloc profesionistă şi corectă, ci se lasă dusă de val şi se răzbună pe unii cu care a avut ea de-a face în trecut. Azi aşa, mâine la fel, şi uite cum duduia face legea prin judeţ şi nu dă semne că ar înceta să o termine cu nedreptăţile pe care le face zilnic în munca pentru care este plătită să fie corectă. Gurile rele povestesc însă pe la colţuri că omul nostru şi-a cam găsit naşul şi riscă să zboare de pe post, după ce pe numele ei au fost depuse reclamaţii, dar nu aici în judeţ, ci la Bucureşti.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

2 ore ago

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, astăzi, pe Aleea Flamingo din municipiu, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă

De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

5 ore ago

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago