Categories: Gura lumii

Gura lumii 26.11.2014

Vorbesc gurile rele că la un hipermarket cu renume, din oraşul cu zimbri, cel mai bine ar fi să mergi acolo doar la cumpărături şi atât. Doamne fereşte să fii nevoit să treci dincolo de uşile de la grupul sanitar. Odată ce ai apucat să le deschizi, rişti să   rămâi cu sinusurile înfundate şi cu ochii iritaţi de-a dreptul. Şi nu doar mirosul este singura problemă, ci şi mizeria care tronează în spaţiul respectiv. Ca şi când, toată hârtia igienică din lume s-ar fi adunat acolo, în acelaşi loc şi a început să facă şi pui. Şi parcă nu ar fi de ajuns, dar pe lângă ea mai găseşti şi câte o băltuţă, mai mică sau mai mare, care nu ştii de unde provine, fie din cauza unei ţevi care s-a spart, fie din cauza vreunui nesimţit care nu ştie cum trebuie folosit un WC. Să nu mai vorbim şi de alte pete de culoare, total nepotrivite într-o lume care se zice că ar trebui să fie civilizată. Chiar dacă trebuie să precizăm că principalii vinovaţi de mizeria din grupul sanitar respectiv sunt acei cumpărători lipsiţi de cel mai elementar spirit de civilizaţie, totuşi, nu putem să nu ne întrebăm ce face conducerea supermarketului cu pricina, cum de se complace şi strică imaginea firmei, tolerând o asemenea stare de lucruri? Oare de câte ori trece pragul amintitului grup sanitar personalul care trebuie să menţină curăţenia în locul respectiv? Dar şefii magazinului? Probabil personalul supermarketului foloseşte alt grup sanitar, de aceea nu vede în ce hal este cel destinat cumpărătorilor.

Se zvoneşte că odrasla unui fost om al legii, actual pensionar, încearcă din răsputeri să îşi facă şi el loc prin cercuri unde se învârt mulţi bani. Motivul? Vrea să câştige şi el ceva firfirici dintr-o afacere care se pare că este la modă în ultima vreme. Profitând de faptul că tăticul dumnealui mai are câteva cunoştinţe în stânga şi în dreapta, are de ceva vreme o nouă jucărie. Mai precis, un mecanism pe patru roţi, cu care să poată tracta o maşină în caz de nevoie. Şi cum nevoile sunt mari în ziua de azi şi solicitări multe, a preconizat că o să meargă. Ba mai mult, şi-a făcut şi firmă, ca să fie în perfectă legalitate şi să nu mai fie nevoit să meargă pe ascuns. Dar socotelile de acasă nu se potrivesc întotdeauna cu cele din târg. Lansat puternic în afacere, domnişorul s-a trezit că alţii îi mănâncă pâinea de la gură. Şi atunci a început să arunce săgeţi otrăvite către ceilalţi, doar doar îi bagă în gaură pe ei şi iese el învingător. Problema este că tipii atacaţi au aflat de unde li se trage, după ce l-au prins pe vinovat cu mâţa în sac. Şi uite aşa, din băiatul de gaşcă, curat ca lacrima, a devenit oaia neagră, ocolită de toţi foştii prieteni şi tovarăşi de afaceri.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

13 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

13 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

13 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

13 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

13 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

13 ore ago