Vorbesc cârcotaşii că un ales local din municipiul cu castel s-a trezit peste noapte cu o gaură în buzunar, după ce un imobil din localitate, deţinut de el, nu va mai fi închiriat pe mii de euro. Cum se dă el cinstit şi corect, spun zvonerii, omul nostru începe să piardă teren cu toate afecerile pe care le deţine, de unde îi venea mult bănet. Gurile rele au aflat că imobilul nu va mai fi închiriat pe mii de euro, iar omul nostru va rămâne cu buzele umflate, având în vedere că de ani de zile îi intrau banii respectivi în cont. Zvonerii povestesc pe la colţuri că omul este cam supărat de pierderea suferită şi, mai mult, riscă să piardă şi alte contracte pe care le avea, mai ales cu o unitate medicală, după ce şi în acel loc, amicul care l-a ajutat până acum se pare că nu mai are puterile de altă dată.
Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…
PSD este dispus să susțină un premier independent, dar pune o condiție importantă: social-democrații trebuie…
Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…
Polițiștii au intervenit, în luna august a.c., în 195 de cazuri de violență domestică în…
View Comments
Gura lumii, de data asta, a mâncat ....t, iar informatorii voştri v-au dezinformat, deci sunt rău intentionaţi/invidioşi şi/sau .... (mă feresc să folosesc cuvinte urâte). Deci : echipa sportivă reprezentantă a unui sindicat puternic, bogat şi „verde” a câştigat competiţia curată, fără nici o plombă. Putea-ţi să mă sunaţi sau să vă informaţi mai bine înainte de a publica informaţia. Vă rog să nu ne stricaţi bucuria ! Salutări redacţiei sport, iar ,,informatorilor" ............. !
PS : uitaţi-vă pe pagina mea de facebook pentru documentare.
Toate cele bune !
Să scri „murdar” de o echipa care a participat la o competiţie sportivă rezervată exclusiv amatorilor, dovedeşte o crasă lipsă de respect, fair-play şi bun simţ. Nu cred ca e opera lui Ciprian Marinut, el s-ar fi documentat inainte, doar va cunoaste-ti. Aveti voi alti binevoitori pe acolo, sau poate prin firma. Poate nu s-or fi referit la echipa de fotbal a Directiei Silvice, o fi vorba de altii, ce te oftici asa ?
Avand in vedere ca fac parte din aceasta echipa a-si vrea ca cel care a scris acest articol si informatorul care ia dat date eronate sau rau intentionate sa mai verifice odata si sa isi ceara scuze intregii echipe deoarece toti jucatorii acestei echipe sunt angajati ai D.S.Hunedoara si sunt si membrii de sindicat.