Categories: Gura lumii

Gura lumii, 26.07.2012

Vorbesc cârcotaşii că un fost personaj care lucra pe la o primărie de municipiu a ştiut foarte bine cum să facă bani mulţi pe vremea când deţinea funcţia importantă din instituţie. Vorbesc zvonerii că omul nostru a reuşit foarte simplu, doar printr-o semnătură de-a sa, să-şi dea lui, în mod gratuit, toate păşunile aflate în administrarea primăriei, astfel că personajul de care vorbim şi-a umplut, de câţiva ani încoace, buzunarele cu banii luaţi ca subvenţie pentru terenurile respective. Cârcotaşii povestesc că acum, după ce s-au făcut nişte verificări şi după ce omul nostru şi-a pierdut funcţia, toate matrapazlâcurile au ieşit la iveală. Când au făcut, cei ce au venit la conducere în localitatea respectivă, un calcul, să vadă ce sume a încasat omul nostru din subvenţie, s-au crucit. Adică, banii aceia, şi vorbim de zeci de mii de euroi, puteau foarte bine să intre la bugetul local, să se facă investiţii, iar cetăţenii să beneficieze de pe urma lor. Numai că nu s-a petrecut tocmai aşa, deoarece respectivul a ştiut doar interesul lui, nu şi pe al oamenilor pe care i-a reprezentat. Gurile rele spun că omul nostru va trebui să plătească, şi chiar foarte scump, pentru ilegalităţile făcute.

Spun zvonerii că într-o şedinţă de partid, ţinută în oraşul cu castel, s-au petrecut lucrurile ca-n vremurile bune. Cică, gurile rele vorbesc pe la colţuri că o duduie din organizaţia municipală de acolo s-a înroşit toată şi şi-a ieşit din pepeni, după ce o contracandidată de-a ei s-a prezentat frumos la şedinţa cu pricina, invitată fiind de liderul filialei. Cârcotaşii susţin că duduia s-a aprins aşa de tare, că a început să urle că rivala sa în ale politicii nu are ce căuta acolo, că nu face parte din conducerea organizaţiei. Bărbaţii prezenţi la întrunirea de care vorbim s-au distrat copios pe marginea scenei făcute de duduia respectivă, mai ales că până acum, ei nu puteau să-i facă observaţii colegei lor, deoarece aceasta se apuca de plâns una, două. Şi, cum reprezentanţii sexului tare nu puteau să-i plătească femeii poliţa şi să se răzbune pe toate fiţele pe care aceasta le-a făcut de-a lungul anilor, acum, au avut ocazia să se distreze pe seama ei, fără să pice ei prost. Numai că, aceea de care vorbim nu s-a sinchisit că s-a făcut de minune în faţa colegilor de partid, ţipând mai departe şi continuându-şi show-ul de prost gust. Cel puţin, colegii săi nu mai trebuie să facă nimic pentru a o pune la punct pe duduia noastră, pentru că are cine să facă asta de acum încolo.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

23 de ore ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

o zi ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

o zi ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

o zi ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

o zi ago

TELEFON MOBIL SUSTRAS ÎN STAȚIA CFR PETROȘANI. CEL BĂNUIT DE COMITEREA FAPTEI, IDENTIFICAT ȘI REȚINUT ÎN ACEEAȘI ZI DE POLIȚIȘTI

Operativitatea polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani a condus la identificarea și…

o zi ago