Categories: Gura lumii

Gura lumii, 26.06.2019

Vorbesc gurile rele că mai mulţi profesori au cerut să fie transferaţi de la o unitate dintr-un municipiu din judeţ. Motivul cererii respective nu este altul decât că aceştia au ajuns să nu se mai înţeleagă cu directorul unităţii respective de învăţământ. Oamenii se plâng de modul în care directorul cu pricina conduce unitatea şi de aceea preferă să se mute de acolo. Chiar dacă merg la şcoli mai puţin performante, dascălii sunt liniştiţi că au scăpat de directorul nesuferit. Acum, să vedem câţi profesori vor mai schimba şcoala şi, cel mai important, dacă directorul de care vorbim va fi şi sancţionat din acest motiv.

Spun zvonerii prin târg că o directoare de pe la noi îşi face de cap, abuzând de funcţia pe care încă o deţine. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că duduia cu pricina se dă mare şi dă ordine constructorilor cum să execute lucrările, unde să mai facă o baie, sau tot felul de lucruri de care nu are habar. Cică oamenii care lucrează la investiţia de la unitatea unde este şefă duduia respectivă s-au cam săturat de mofturile ei şi vor să o reclame la superiorii săi. Pentru că ea nu are nici o autoritate în ceea ce priveşte investiţia. Ba mai mult, de câteva zile tună şi fulgeră prin acel loc şi zoreşte constructorii să termine treaba că vin elevii la şcoală, după vacanţa de vară şi nu au unde să studieze. Ce nu pricepe directoarea este că investiţia are termen de finalizare anul viitor, iar elevii nu au cum să înveţe în şantier.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

20 de ore ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

3 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

3 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

3 zile ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

3 zile ago