Spun gurile rele că un primar de comună are din nou probleme acasă, după ce nevasta l-a prins cu amanta. Edilul este cunoscut ca un crai mare, însă se pare că lucrurile s-au cam complicat în viaţa lui, mai ales că soţia vrea să bage divorţ şi să-i facă zile fripte de acum încolo. Zvonerii povestesc pe la colţuri că omul nostru nu mai ştie cum să o scoată la capăt cu nevasta supărată, care se pare că poate să-i facă probleme mari, din cauză că i-a fost infidel, deoarece ea ştie multe lucruri despre matrapazlâcurile făcute de bărba-su la primărie. Cârcotaşii au aflat că primarul de care vorbim, ca să mai dreagă busuiocul, s-a gândit să-şi ducă soţia înşelată într-o vacanţă scurtă, printr-o zonă exotică, aşa, să-i mai treacă supărarea şi să-l ierte. Nu se ştie însă dacă doamna lui va ceda insistenţelor sau îşi va vedea de treabă în continuare şi va face tot posibilul să-l distrugă pe soţul care a călcat strâmb.
Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…
V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Gurile rele au aflat despre o duduie din zonă cu ambiții cât Everestul și cu…
Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…
O eroare administrativă gravă, întinsă pe parcursul a aproape un deceniu, amenință direct buzunarele locuitorilor…
Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospodăririi comunei Peștișu Mic se extinde. Un echipament modern…