Se aude tot mai des prin judeţ, dar mai ales prin municipiul cu falnic castel medieval, despre un tupeist de funcţionar dintr-o instituţie de stat cu atribuţii în domeniul relaţiilor de muncă la nivel judeţean, că este pus pe căpătuială în stil mafiot. Cică şi înainte, inspectorul de care facem vorbire mergea la intimidare pe capul administratorilor de firme şi, avea, n-avea dreptate, el îi ameninţa pe bieţii oameni cu amenzi astronomice, dacă aceştia n-aveau de gând să sară cu firfiricii la înaintare. Dar, vorbesc oamenii prin târg, de-o vreme încoace, personajul respectiv parcă a turbat. Cutreieră prin firme, caută nereguli – iar dacă nu le găseşte, le inventează el – şi le cere pe faţă administratorilor şpaga, ameninţându-i că, dacă n-o dau, îi îngroapă în amenzi. Şi, ca să vă daţi seama cam cum stau lucrurile, şpaga cerută, zic cei păţiţi deja, pleacă de la 1.000 de euro în sus, în funcţie de cât îl crede funcţionarul şpăgar de slab de înger pe cel la care merge în control. În control vine vorba, că de fapt, omul merge la jumulit administratorii de firme.

Cică pe edilul şef al unei localităţi nu prea mari, dar nici mici, din sudul judeţului, îl aşteaptă zile grele, el urmând să dea cu subsemnatul în faţa magistraţilor, pentru fals în declaraţii. Este de fapt vorba de mai multe declaraţii pe care omul le-a dat de-a lungul anilor, prin care spunea că nici usturoi n-a mâncat, deci, nici gura nu-i miroase, în privinţa colaborării, cu băieţii de la cooperativa ochiul şi urechea, cum i se mai spunea Securităţii. Adică, zicea omul, cuprins subit şi total de amnezie, când îşi scria respectivele declaraţii, eu n-am făcut poliţie politică, n-am turnat pe nimeni şi chiar n-am avut nici o treabă cu Secu. Numai că CNSAS-ul a spus exact pe dos, iar două instanţe au confirmat că omul a lucrat cu Secu din greu. Dacă ar fi doar asta, n-ar fi chiar aşa rău pentru el, că lumea uită şi iartă. Dar se aude că edilul cu pricina este chemat să dea explicaţii pentru declaraţiile mincinoase şi, în final, să fie tras la răspundere pentru ele.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

3 ore ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

22 de ore ago

Bulina albă

Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…

22 de ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…

22 de ore ago

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor…

22 de ore ago