Categories: Gura lumii

Gura lumii 25.07.2014

Sărăcia e atât de mare la echipele mici din judeţul nostru, încât jucătorii ajung în situaţia de a se vinde pe sume de nimic şi a se umili în faţa unor persoane/cluburi pe care la un moment dat au scuipat (în mod simbolic evident). Cică mai mulţi componenţi ai unei grupări din sudul judeţului care a stat bine financiar în sezonul trecut, dar care acum recurge la reduceri drastice, sunt puşi într-o situaţie extrem de delicată. Astfel, jucătorii umblă în această perioadă cu „telefonul dulce” şi uneori cu sărut mâna pe la oficiali/echipe de la care au plecat când au avut oferte mai bune, fără a lăsa uneori loc de bună ziua, pentru a se întoarce la un câştig mai mic, dar sigur. În multe cazuri, oficialii echipelor „părăsite” savurează în mod sarcastic întoarcerea „roţii vieţii”, iar sportivii sunt puşi în situaţia de a se umili pentru a fi reprimiţi la clubul unde era la un moment dat insuficient de bine, dar acum e la fel ca înainte, întrucât la clubul unde a fost mai bine a devenit mai rău.

În ciuda situaţiei financiare precare a multor cluburi, există şi fotbalişti care refuză să se vândă ieftin, chiar cu riscul de a rămâne fără angajamente. Cică doi jucători cu calitate în joc, care au activat la o grupare din judeţul nostru, au fost în aceste zile în probe la un club dintr-un judeţ vecin şi l-au convins pe antrenorul recent instalat că merită un loc în lotul echipei. Când s-a trecut însă la discuţiile financiare cu preşedintele clubului în cauză, părţile nu au reuşit să se înţeleagă. Jucătorii au solicitat sume cu care probabil erau obişnuiţi şi pe care considerau că le merită, iar oficialul echipei respective a spus sec că la ei la club există un anumit plafon salarial peste care nu se poate trece, iar discuţiile s-au blocat. Rămâne de văzut dacă jucătorii în cauză îşi vor găsi angajamente la nivelul contractual dorit sau dacă vor trebui să coboare ştacheta, ori dacă clubul respectiv se va decide să facă unele excepţii şi va relua negocierile cu cei doi sportivi.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

2 zile ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

3 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

3 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

3 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

3 zile ago