Gura lumii, 25.03.2015

Vorbeşte lumea prin târg că într-o instituţie care se ocupă de educaţia şi buna creştere a celor mici, dintr-un sat din apropiere de reşedinţa de judeţ, cel care ar trebui să fie un exemplu pentru şcolari, are un limbaj atât de vulgar şi licenţios încât cei care l-au auzit şi-au pus mâinile în cap. Spun cârcotaşii că vocabularul omului este atât de colorat, de mai că-ţi vine să-ţi acoperi urechile. Nu numai că înjură ca la uşa cortului, dar îi şi agresează verbal pe copii, de zici că te afli într-o crâşmă, nu într-un loc unde elevii ar trebui să înveţe cum să vorbească şi să se poarte. Se pare că dascălul nostru şi-a greşit meseria, pentru că există alte metode prin care se stăpâneşte o clasă, şi ar trebui să înveţe cum să-şi controleze pornirile de birjar. Şi atunci ne întrebăm, ce vor învăţa acei copii şi ce exemplu vor urma, dacă unui om în toată firea îi vine greu să asculte trivialităţile respectivului „formator de caractere“?

Umblă vorba prin oraşul de la poalele cetăţii că o mare companie care furnizează gaz populaţiei are nişte metode nu tocmai profesioniste de a se purta cu clienţii. Deja a ajuns de notorietate păţania unui consumator din Deva care a primit acasă o înştiinţare, în care societatea respectivă îl soma să achite în cinci zile o factură veche de trei ani, că altfel îi va sista furnizarea gazului. Omul, ştiindu-se bun platnic şi cu facturile achitate la zi, a cerut lămuriri la relaţii clienţi, însă duduia de la capătul firului i-a retezat-o scurt, fără prea multe explicaţii. Aşa că neavând cum dovedi că a achitat respectiva factură, omul nostru este bun de plată, însă a rămas cu o nedumerire. De ce în trei ani de zile nu a primit nici o înştiinţare de plată, oare nu a văzut nimeni că are restanţe atâta vreme? Asta, numai cei de la compania de gaz ştiu.