Categories: Gura lumii

Gura lumii 25.01.2017

Puţini sunt cei care rămân alături de tovarăşii lor, aflaţi în dificultate, mai ales atunci când este vorba despre politicieni. Venit alături de săgetaţi şi pus pe lista câştigătorilor, după ce s-a perindat prin mai multe partide aflate la pierzanie, l-a trădat tocmai pe cel care i-a întins o mână de ajutor. Şi aşa a reuşit să rămână încă patru ani pe scaunul care i-a adus o funcţie, dar şi putere de decizie. Omul nostru, cu nume de portativ, s-a dezlipit cu uşurinţă de aliatul său şi s-a alăturat celor care l-au mazilit, fără să stea mult pe gânduri. Iar motivele nu pot fi altele decât să-şi păstreze poziţia pe care se află, deşi şanse nu prea avea să ajungă acolo, fără ajutorul celui pe care l-a trădat.

Din câte se pare, cei care fac regulile sunt primii care le încalcă. Este şi cazul unui ales local, din municipiul cu cetate, care, deşi ştia că are un spaţiu special amenajat pentru a-şi parca autoturismul, a preferat să-l lase pe carosabil. Totul în condiţiile în care, câţiva inşi au văzut toată scena şi i-au amintit alesului că, mai sus de primărie are o parcare cu locuri libere. Lucru care nu l-a determinat să-şi mute maşina, dând de înţeles că nu va răspunde pentru încălcarea regulilor. Mai ales că şi băieţii cu chipiu erau în zonă şi nu au reacţionat în nici un fel.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danit Buhaescu a incetat din viata. Dumnezeu sa il ierte.

3 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago