Cică, într-un loc ferit de privirile curioşilor, în vârf de munte, ca să fie mai uşor de localizat pentru cei interesaţi, la fiecare sfârşit de săptămână, sunt puse la punct planurile de înavuţire ale unor băieţi cu ochii albaştri. Cârcotaşii, care au monitorizat locul amintit o perioadă bună de timp, spun negreşit că doi băieţi cu funcţii de răspundere dintr-o zonă cu multe lămpaşe, şefi peste tablagii, fac afaceri oneroase, prin care înşală statul cu miliarde. Ca să nu lăsăm loc de interpretare, din informaţiile cârcotaşilor, cei doi mahări au devenit de câteva luni cei mai mari contrabandişti. Ţigări, cafea şi băuturi, toate aceste produse sunt aduse de către cei doi prin interpuşi, cu tir-urile din Serbia şi vândute în oraşele cu mulţi mineri. Ca afacerea să nu dea de bănuit altor organe de control, a fost bine camuflată. Oficial, se desfăşoară transporturi cu materie primă pentru o firmă de textile, de multă vreme falimentară, însă, în tir-uri, de fapt, se află marfa de contrabandă.
Un proiect grandios, care, cel puţin pe hârtie, ar fi adus în viitorul apropiat bunăstarea comunităţii cu mulţi ortaci, a fost oprit subit, deşi fusese lansat cu mare tam-tam. Trâmbiţat de vreo doi ani încoace, respectivul obiectiv a fost finanţat însă pentru a nu da de bănuit mulţimii, că este sabotat chiar de cei care au promis că-l vor duce la bun sfârşit. Aceştia au dat fonduri pentru realizarea lui, ori cel puţin pentru o parte a lui, însă, se pare că au dat şi ordin ca o micuţă hârtie să nu fie eliberată de o instituţie abilitată. Gurile rele spun că, de fapt, proiectul a fost stopat deoarece, visteria statului fiind aproape goală, boşii din partidul portocaliu vor să direcţioneze banii alocaţi acestei investiţii în altă zonă, unde au ei mai mari interese.
Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a județului,…
Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…
Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…
Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…
Agresorul își bătuse concubina înainte de a sări la bătaie cu agentul de pază de…
Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…