Categories: Gura lumii

Gura lumii 24.07.2017

 

Contrabanda este piatra de încercare pentru o structură din zona lămpaşelor. Ocazional, se trâmbiţează despre câte un amărăştean prins cu vreo două cartuşe de ţigări dosite în portbagajul maşinii, însă de contrabandiştii „serioşi“ pare că nu se atinge nimeni. Există şi un motiv, spun gurile rele, pentru că băieţii care ar trebui să facă dosare au ordine precise să nu intervină. Mai mulţi indivizi cu grade pe umeri îşi primesc dreptul în schimbul protecţiei. Gurile rele spun că este cel puţin un interlop cercetat odinioară pentru cămătărie şi contrabandă care are astăzi o afacere înfloritoare. El este principalul furnizor de marfă nefiscalizată pentru regiune şi de vreo cinci ani, de când a fost săltat de o brigadă, nimeni nu s-a mai atins de el.

Au dat şpagă pentru a prinde un loc călduţ plătit binişor şi ar putea rămâne cu buza umflată. Este vorba de mai mulţi şomeri din regiunea lămpaşelor care au dat bani frumoşi pentru posturile scoase la concurs. Şpăgile au ajuns la linia a doua de conducere a companiei, iar superiorii au aflat de ele şi vor să anuleze toate angajările. Deranjul va fi foarte mare pentru cei care au încasat, spun bârfitorii, pentru că s-ar putea lăsa cu denunţuri. Din acest motiv, cei cu musca pe căciulă bat pasul pe loc în faţa biroului şefului în încercarea de a-l convinge să renunţe la planul său. Gurile rele spun că băieţii au făcut şi o chetă, fiecare a donat din câştig şi s-a adunat o sumă frumuşică. Banii ar fi trebuit să ajungă la superior, însă erau prea puţini şi din această cauză s-a ajuns în situaţia de a se provoca un deranj imens. Totul se poate stinge doar dacă băieţii vor mai umbla la puşculiţă şi dau Cezarului ce-i al Cezarului.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

4 ore ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

4 ore ago

Bulina neagră

Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…

4 ore ago

PREVENȚIA DĂ REZULTATE: Infracțiunile informatice și violența școlară, în scădere în județul Hunedoara

Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…

5 ore ago