Categories: Gura lumii

Gura lumii 24.02.2012

Una din cele mai mari probleme ale României o constituie drumurile. Toţi cei care vin la noi în ţară se plâng de şoselele înguste şi pline de gropi, lucru pe care şoferii autohtoni îl simt pe pielea lor zi de zi. Că în drumurile noastre se bagă în fiecare an miliarde de lei şi ele tot rele rămân, este un lucru ştiut bine de români. În fiecare primăvară şi vară, se astupă gropile, se toarnă stratul de asfalt – pe bani foarte mulţi, se înţelege! -, pentru ca în primăvara următoare, drumarii s-o ia de la capăt. Cu toate acestea, ne-am învăţat deja, dar ce ne-a fost dat să vedem ieri pe DN 7, în zona localităţii Simeria, ne-a lăsat interzişi. O echipă de drumari lucra la repararea şoselei, mai exact, la astuparea găurilor din asfalt. Şi cum credeţi că le astupa, spre stupoarea şoferilor care treceau pe acolo? Dintr-o pungă de plastic, un lucrător turna în groapă direct în gaură mixtura de asfalt, pe care apoi o bătucea cu piciorul. La o aşa „tehnică” să ne mai mirăm că drumurile noastre arată aşa cum arată?

Cică oamenii dintr-un sat de prin pădurime sunt foc şi pară, după ce au auzit că nu peste mult timp, urmează să se pună lacătul pe singura prăvălie din sat. Şi pentru că gurile rele susţin că decizia ar fi fost luată de însuşi şeful de la primărie, sătenii sunt şi mai contrariaţi, şi se întreabă de unde-şi vor mai lua ei cele necesare prin casă, că de mers până în satele vecine, nu e tocmai o treabă uşoară. Mai mult, cârcotaşii vorbesc că edilul nu a decis să închidă dugheana că aşa i s-a năzărit lui, ci pentru că ar avea o înţelegere cu un bărbat din acea zonă, care aduce periodic marfă de vânzare, de la vecinii noştri maghiari. Iar această mică afacere ar putea deveni de-a dreptul înfloritoare, dacă sătenii nu mai au nici o altă soluţie, decât să cumpere de la respectivul negustor. Fapt ce, vorbesc cârcotaşii, ar aduce oarece beneficii şi edilului cu pricina.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

o oră ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

8 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

8 ore ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

o zi ago