Gura lumii

Gura lumii

Vorbeşte lumea prin târg, cum că, mai nou, oamenii care merg la spital pentru a se însănătoşi sfârşesc prin a se îmbolnăvi şi mai rău. Un bărbat care, spune el, a păţit-o din cauza unui medic dintr-o unitate sanitară din municipiul reşedinţă de judeţ, povesteşte că într-o zi, după ce s-a împiedicat şi a picat pe-o mână, s-a dus la spital. Medicul de serviciu, care se ocupă de punerea oaselor la locul lor, după ce i-a făcut un film, l-a tras de câteva ori de braţ, s-a descălţat şi i-a împins călcâiul în axilă, apoi l-a bandajat şi l-a trimis acasă, spunându-i că este sănătos tun. Doar că, după trei săptămâni, pacientul nu şi-a mai simţit mâna. Povestesc cârcotaşii că, alţi medici care au citit filmul, spun că bolnavul avea patru fracturi, iar tratamentul impus de primul doctor nu era corect. Aşa se face că acum, spun gurile rele, bărbatul păţit vrea să facă un circ cât casa, pentru ca medicul respectiv să plătească, deoarece aproape l-a lăsat paralizat.

Vorbesc gurile rele că este foarte posibil să urmeze o adevărată zguduială într-o breaslă care se ocupă de respectarea legilor şi sancţionarea celor care le încalcă. Asta, pentru că, se aude că în scurt timp, o să apară în public o dovadă a faptului că doi oameni, cărora le place să li se spună că sunt ai legii, încalcă taman aceste reguli scrise. Cârcotaşii vorbesc pe la colţ de stradă că dovada cu pricina se află în mâinile unei persoane care, în urmă cu vreo două luni de zile, i-a filmat pe cei doi atunci când primeau o „atenţie” de la un om care vroia să scape de o sancţiune, după ce condusese o maşină cu viteză mai mare decât avea voie. Cei care, spun ei, au văzut înregistrarea momentului cu pricina, povestesc că „oamenii legii” l-au condus pe contravenient, chiar până la un bancomat, pentru a-şi putea lua bacşişul pentru acea zi, atitudine care, este foarte posibil ca, într-un viitor foarte apropiat, să-i coste.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura