Fărâmele de înţelepciune din proverbele „vorba dulce mult aduce” şi „capul plecat sabia nu-l taie” par a fi adevărate principii de viaţă pentru mai marii unei asociaţii judeţene cu rol de organizare a unui extrem de popular sport. Aceste „strategii” au asigurat supravieţuirea poporului român de-a lungul secolelor, însă „coborârea” lor la nivel de slugărnicie e greţoasă, chiar dacă asigură menţinerea în funcţii şi alte beneficii practicanţilor. Cică, la o festivitate de premiere, la care s-au oferit cupe şi diplome (că bani sau materiale sportive nu se dau) campionilor competiţiei judeţene pe care o organizează, „boşii” asociaţiei cu pricina au profitat de prezenţa la eveniment a unor politicieni, pentru a-şi arăta servilismul. Acţiunea a început prin oferirea de diplome pentru „merite deosebite în promovarea respectivului sport”, greilor din politică prezenţi la festivitate, deşi aceştia erau paraleli cu fenomenul. Iar culmea umilinţei s-a atins atunci când diplomele şi cupele au fost înmânate campionilor tot de politicieni, deşi la eveniment erau prezente adevărate legende vii ale respectivului sport. Pentru ca „păcatul” să fie sută la sută dovedit, precizăm că la competiţiile adevărate internaţionale premierea se face de foşti mari campioni sau de oameni cu funcţii în organizaţiile sportive şi în nici un caz de politicieni.

Păcatul exagerării în a fi prea recunoscători i-a „muşcat” şi pe reprezentanţii unui club cu mult ştaif şi cu suficientă demnitate, care au organizat o competiţie a eleganţei sportive. Doar că, aceştia nu s-au închinat politicienilor cum au făcut alţii, ci au împlinit prea mult voia sponsorilor. E drept că în ziua de azi e greu de găsit firme care să sprijine sportul, performanţa şi competiţiile. E de asemenea corect ca aceste rare firme care dau bani sportului, să beneficieze de suportul publicitar al sportivilor sau al competiţiilor pe care le finanţează. Însă, a „colora” prea mult o competiţie sportivă cu acte artistice impuse de sponsori, oricât de valoroase ar fi acestea, e deja un fel de vânzare pe câţiva arginţi. A demonstrat-o reacţia publicului, format în majoritate din sportivi, la invocata competiţie, care s-a cam plictisit de „arta” pură impusă de sponsori, deşi aceasta era cu adevărat valoroasă şi atractivă.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

17 ore ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

17 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…

17 ore ago

Sindicaliștii din Educație arată adevărul din școli: Clase supraaglomerate, mii de posturi în pericol

Sindicatele din Învățământ trag din nou sem­nalul de alarmă. Sindicatul Învă­ță­mânt Preuniversitar Hunedoara susține că…

17 ore ago

Bătut și jefuit de telefon în parc

La agresarea victimei a participat și un minor în vârstă de 16 ani, iar cel…

17 ore ago