Mare vânzoleală într-o regiune cu multe lămpaşe, după ce doi oameni importanţi au ajuns în plasa unor justiţiari. Cei doi, purtători de robă şi ei, au fost prinşi cu mâţa-n sac, pe când se dădeau la agoniseala unui traficant. Vânzoleala vine ca urmare a faptului că respectivii purtători de robă şi-au scris memoriile pe perioada în care au stat la răcoare, în aşteptarea unui verdict care să le dea drumul afară sau să-i ascundă de razele soarelui pentru ceva vreme. Memoriile sunt foarte importante pentru justiţiarii care le-au venit de hac şi le putea îndulci din pedeapsă celor doi. Aşa că, bârfitorii spun că, în manuscris, este trecută o serie de persoane din branşă, care au legături cu lumea interlopă şi care se dedulceau cu tot felul de plocoane, pe care le primeau de pe urma protecţiei pe care o ofereau celor care făceau fărădelegi. Bârfitorii spun că trebuie să stăm cu ochii mari deschişi şi urechile bine ciulite, pentru că în scurt timp, vom asista la noi scene spectaculoase, în care actori principali sunt justiţiari ajunşi în ipostaza de interlopi. Bineînţeles, va fi o delectare pentru toată lumea, să vedem şi cum le şade cu brăţări de inox la mâini, pentru că i-am tot văzut cu cele de aur.

Un spectacol incredibil s-a petrecut la poalele Retezatului. În rolul principal s-a aflat un poliţist dintr-un cătun de la poalele masivului, care a fost prins în flagrant delict de către sătenii lui. Gurile rele spun că organul se afla la o domniţă tinerică şi focoasă sau ca să fim mai exacţi, se afla cu domniţa, pe înserat, pe un câmp, lângă o căpiţă de fân. Despuiat şi pregătit de interogatoriu, tablagiul a fost luat pe sus de către consătenii lui, exact în momentul în care-i făcea percheziţie corporală domniţei. Printre săteni, se afla şi nevasta poliţistului, care n-a gustat deloc procedura de lucru a soţului ei şi după ce i-a confiscat hainele, l-a luat şi la trei parale. Ruşinat la culme, tablagiul a luat-o la sănătoasa pe câmp, în costumul lui Adam, spre amuzamentul întregului sat. Povestea a făcut înconjurul satelor de lângă Retezat, iar omul legii a intrat şi în atenţia superiorilor, deoarece în timpul escapadei amoroase, se afla, cel puţin pe hârtie, la datorie.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

10 ore ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

o zi ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

2 zile ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

2 zile ago