Cârcotaşii au aflat şi acum povestesc prin târg că un director de pe la noi trage tare să rămână pe post. Omul merge pe la Bucureşti, pe la Timişoara, doar, doar poate să-şi securizeze postul şi să nu fie obligat să plece de pe fotoliul respectiv. Cică gurile rele spun că omul ar trece şi la alt partid, ca să nu sufere şi să rămână pe funcţie. Zvonerii de serviciu şuşotesc că respectivul nu stă deloc pe la birou şi a lăsat firma de izbelişte, pentru că are altceva mai bun de făcut, adică să umble cu temenele pe la mai marii partidului ca să-şi menţină postul. Fiindcă ciolanul e mare, într-adevăr, şi de aceea nu s-ar da plecat de la el.
Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 17/12.03.2026, privind modificarea și completarea unor…
Magdalena Șerban O primărie de comună care nu accesează fonduri europene și guvernamentale poate să…
Magdalena Șerban Energia verde salvează bani de la bugetul primăriilor, dacă este folosită. Pe acest…
Nu doar o diplomă, ci o carieră sigură într-un domeniu de viitor! Ești pasionat de…
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Natalia Intotero, s-a întâlnit și a discutat cu ambasadorul Republicii Populare Chineze…