Gura lumii

Gura lumii, 23.09.2019

Un băiat rotofei, care dansa pe mese, se vrea iarăşi mare şef. Cârcotaşii spun că s-a dus zilele trecute la şeful unei urbe şi a negociat cu el o funcţie în aparatul administrativ. În schimbul acesteia, tot gurile rele spun că şi-a amanetat organizaţia de partid pe care o conduce. I-a oferit omului susţinerea membrilor săi pentru a prinde şi el un post călduţ şi un ciolan de ros. Cum are doar câţiva membri şi aceia imprevizibili, şeful urbei a fost doar pe jumătate convins şi a zis cu jumate de gură că-l pune gunoier şef. Rotofeiul n-a zis nu, deşi toată lumea se aştepta să fie deranjat de propunere. Prin urmare nu este exclus să-l vedem călare pe camionul cu deşeuri peste ceva timp.

Într-o localitate cu multe lămpaşe sunt demarate o mulţime de cursuri de specializare dedicate numai persoanelor despre care se spune că sunt defavorizate şi chiar discriminate. Nu ar fi nimic ieşit din comun, chiar dacă mulţi dintre năpăstuiţi nu sunt chiar aşa de amărâţi. Problema este cum se cheltuiesc sume considerabile de bani pe cursuri de nimic. Aşa se face că indivizii sunt calificaţi în slujbe ce nu prea au treabă cu zona, ca măcelar ori pomicultor. Rezultatul cursurilor este unul previzibil, iar toţi cei care primesc diploma rămân în continuare fără meserie. Aşa se face că unii dintre ei sunt calificaţi pe hârtie în diferite meserii, în funcţie de cursurile ţinute în fiecare an, iar unii au ajuns să facă aceleaşi cursuri de specializare şi de două ori. Cum se întâmplă asta? Păi este foarte simplu, iar scopul este ca nişte lideri să-şi rotunjească veniturile. Ei depun studii pentru finanţare şi plâng în ele cât sunt de defavorizaţi şi discriminaţi. Imediat le sunt aprobate şi demarează programele, însă cursanţii sunt doar în scripte. La final li se dă o hârtie fără valoare şi banii care ar fi trebuit să fie cheltuiţi cu pregătirea lor ajung în buzunarele şefilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura