Categories: Gura lumii

Gura lumii, 23.04.2012

O domniţă din zona cu lămpaşe este prinsă între ciocan şi nicovală, după ce a aflat că există şanse foarte mari ca instituţia de cultură pe care o conduce să treacă de la un stăpân la altul. Cârcotaşii spun că cucoana, foarte iubăreaţă din fire, ar fi refuzat avansurile şefuţului de la judeţ după ce a auzit că din vară nu va mai fi finanţată. Forul judeţean care patronează la ora actuală instituţia ar vrea să se scape de ea şi să o transfere la forul local. Asta ar însemna şi o schimbare de stăpân şi în aceste condiţii, femeia a zis că nu mai are nici un motiv să-i satisfacă poftele şefuţului. Gurile rele spun că omul s-a înfuriat atât de tare pentru că domniţa n-a mai vrut să-l primească lângă ea în aşternuturi şi a făcut o criză de nervi, încât se putea auzi din stradă cum zbiera.

Pe vremuri, mai ales de sărbători, se difuza la televizor o scenetă de prin anii 70. Se făcea un control la o alimentară, iar cel care controla avea o plăsuţă ce odată desfăcută, se dovedea un ditamai sacul. În el, îndesa şpaga cerută pentru fiecare neregulă descoperită. Tot cam aşa se întâmplă şi în zilele noastre, numai că aceia care vin acum cu „plăsuţa” sunt mai mulţi şi mai pofticioşi. Cârcotaşii spun că în regiunea cu lămpaşe, mulţi dintre cei care se ocupă de fărădelegi economice se dedulcesc la diferite bunuri, pentru a închide ochii la greşeli. Cârcotaşii ne-au povestit modul de acţiune de la ultima vizită făcută de doi controlori cu epoleţi. Aceştia s-au uitat îndelung prin standurile unui magazin, au probat diferite lucruri şi la final, când a venit patronul, l-au luat la întrebări. Omul s-a pregătit să scoată actele pentru control, însă controlorii s-au sucit şi au schimbat vorba. Prietenoşi din cale afară, i-au spus proprietarului unităţii că ar vrea să-şi ia unele bunuri, pentru că pleacă la pescuit vreo câteva zile, dar sunt cam scumpe şi ei nu prea au bani, că sunt bugetari. Patronul a priceput mesajul şi şi-a chemat un angajat, care a îndesat tot ce au poftit controlorii în „plăsuţele” acestora.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un scandal este pe cale să izbucnească după ce un personaj…

12 ore ago

Bulina albă

Alexandru-Valentin Lupea, polițist Pentru că îmbină fericit datoria de polițist cu pasiunea pentru speologie.

12 ore ago

Bulina neagră

C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce a încălcat…

12 ore ago

Noutate! Din acest an, clase de liceu cu profil teologic și în municipiul Deva la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina”

Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” vă invită să participați la Ziua Porților Deschise, organizată în…

12 ore ago

Bărbat reținut pentru 24 de ore, bănuit de încălcarea unui ordin de protecție

Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un băr­bat bănuit de încălcarea…

12 ore ago

Droguri găsite la un traficant băgat în arest

Un bărbat din județul Hunedoara a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de…

12 ore ago