Categories: Gura lumii

Gura lumii, 22.12.2016

Vorbesc cârcotaşii că un inspector care se ocupă cu verificarea sănătăţii publice pe la noi, deşi se află într-un concediu prelungit, rezolvă problemele celor care îi dau atenţii, chiar dacă nu poate pune ştampila pe documente. Zilele trecute, gurile rele povestesc cum omul nostru s-a dus la instituţia unde este angajat, a dat un dosar pe fereastră prietenului său bun, a făcut o tură cu maşina în jurul clădirii, iar apoi s-a întors, să ia dosarul ştampilat prin grija amicului său. Că aşa se rezolvă multe dintre actele necesare, nu frumos, la ghişeul instituţiei, ci prin spate, cu şpagă dată unor funcţionari. După cum se vede, unele obiceiuri nu se pierd, din păcate.

Povestesc zvonerii prin târgul cu cetate că, imediat după sărbătorile de iarnă, vor fi mari schimbări într-o instituţie, conducerea acesteia fiind nemulţumită de modul în care unii lucrează pe acolo. Problema nu ar fi atât de gravă dacă nu ar fi vorba de fiicele unor primari, de neveste sau amante, care şi-au făcut un cuibuşor pe la instituţia cu pricina şi toată ziua nu fac altceva decât să discute despre modă, bărbaţi şi… averi. Cine să lucreze, în aceste condiţii? Şi, cum lucrurile s-au cam schimbat prin acel loc, urmează nişte luni de foc printre salariaţi, care vor trece prin mai multe teste. Zvonerii dau ca sigură plecarea multor doamne şi domnişoare, care în afară de faptul că vin pe tocuri şi pleacă devreme, nu fac nimic. Cârcotaşii prevestesc, aşadar, zile grele pentru pilele aflate în  instituţia cu pricina.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

3 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

3 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

16 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

16 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

17 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

21 de ore ago