Categories: Gura lumii

Gura lumii, 22.10.2018

Recompensat pentru prostie. Este vorba de un pălmaş de la o structură din sudul judeţului, chemat la o faptă extrem de gravă, care s-a petrecut în vestul îndepărtat al regiunii. Omul a venit pus pe fapte mari direct de la o sindrofie. Problema cea mare este că în loc să facă treabă, din cauza alcoolului, a intrat în casa greşită şi a scos o familie nevinovată în stradă. Un coleg de-al său a realizat prostia pe care a făcut-o şi a dres busuiocul. Fapta sa bună s-a întors împotriva lui, pentru că prostul a dat vina tocmai pe cel care îl scăpase. Când victimele s-au plâns superiorilor individului, acesta s-a apărat, spunându-le că i-a indicat adresa greşit colegul său.

Nişte investitori ar fi intreresaţi de o localitate vestică a regiunii cu lămpaşe. Aceştia ar vrea să bage bani într-un centru de producţie, însă toată dorinţa lor se izbeşte de un refuz. O comunitate ilegală ar fi trebuit de mult mutată, iar terenul dat investitorilor, însă deşi şeful urbei se bate cu cărămida în piept că va face şi va drege, în realitate chiar el este cel care se opune. Cârcotaşii spun că omul urmăreşte de multă vreme parcela în cauză şi ar face o afacere pentru el. Din acest motiv, în spaţiul public declară una şi apoi face altceva. Omul ar vrea să-i mute pe ilegalişti, să ia pământul prin interpuşi şi apoi să-l vândă investitorului care dă mai mult.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

3 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

3 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

3 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

4 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

4 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

4 ore ago