Categories: Gura lumii

Gura lumii, 22.09.2016

Vorbesc cârcotaşii că un candidat la parlamentare de la un partid mic a ajuns de râsul lumii. Zvonerii au aflat şi acum povestesc prin târgul cu cetate că omul nostru, deşi a avut funcţii importante în trecut, nu mai are nici după ce bea apă. Dar, vrea să ajungă deputat. Gurile rele susţin pe la colţuri că respectivul nu prea se simte bine cu banii şi a ajuns să umble cu maşini de împrumut, taman de la o firmă care a câştigat lucrări serioase când judeţul era condus de un liberal. Acum, a ajuns la sapă de lemn, deşi a făcut destule învârteli pe când avea funcţii publice. Că aşa-i în viaţă, toate se plătesc. Numai că omul nostru candidează pentru un post de deputat, dar el nu are un sfanţ să-şi achite campania electorală. Şi atunci, de ce oare a fost pus el sus pe listă? Prietenii ştiu de ce.

Spun zvonerii că un şef de organizaţie de partid de pe la noi se zbate să aducă oameni în formaţiunea respectivă, ca să arate ce tare e şi ce filială puternică poate să facă până la alegerile generale. Şuşotesc cârcotaşii că personajul de care vorbim sună în stânga şi-n dreapta să cheme pe diferiţi politicieni care se pare că nu se mai regăsesc pe locuri eligibile pe listele partidelor din care fac acum parte. Cică omul nostru sună şi sună, doar vine cineva important, pe care să-l pună pe un loc fruntaş în listele pentru Parlamentul României. Numai că toţi cei pe care-i sună el, povestesc zvonerii prin târg, nu prea au încredere şi îl pasează. Pentru că unii nu sunt de acord cu migrarea politică şi vor să stea acolo unde sunt, chiar dacă nu sunt puşi pe liste. Iar alţii nu prea au încredere că exista şanse să ajungă în parlament pe listele respectivei formaţiuni politice.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • BUNA RASPUNSUL LA ACEST ARTICOL ESTE FOARTE CLAR ;OMUL A AVUT FUNCTII DAR A FOST CINSTIT SI ATUNCI E NORMAL SA FIE FARA BANII IN BUZUNAR.ASA AR TREBUI SA FIE TOTI CANDIDATII NOSTRI .SARACI SI CINSTITI.

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

5 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

5 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

5 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

5 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

5 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

5 ore ago