Categories: Gura lumii

Gura lumii, 22.03.2019

Spun cârcotaşii că o duduie cu funcţie din zona administrativă înjură de mama focului la serviciu. Şi respectiva nu are treabă cu portarii sau agenţii de pază, ci chiar cu oamenii din subordinea ei. Pe care-i face, povestesc zvonerii de serviciu, cu ou şi cu oţet, de s-au săturat oamenii de ea şi o vor plecată de pe funcţia deţinută. Cică gurile rele au aflat că femeia e nervoasă tare de tot, după ce a fost propusă pentru sancţionare, din cauză că nu îşi îndeplineşte îndatoririle de serviciu aşa cum trebuie. Şi cum e plătită. În aceste condiţii, duduia de care vorbim ar putea să plătească chiar cu postul, mai ales din cauza comportamentul ei isteric care nu prea este acceptat în instituţie.

Povestesc zvonerii pe la colţuri că un director adjunct de la o unitate medicală de pe la noi îşi face bagajele. Omul nostru s-a decis să plece la un alt loc de muncă, tot la stat, dar, culmea, cu un salariu mai mic decât îl are la actualul job. Cârcotaşii s-au întrebat, aşadar, ce l-a apucat pe respectivul, a înnebunit, de se duce la un salariu mai mic. Nu s-a mai auzit de o asemenea situaţie! Gurile rele susţin că directorul nostru s-a săturat de matrapazlâcurile care se fac la unitatea cu pricina şi a hotărât că e timpul să doarmă liniştit noaptea şi să plece de acolo în cel mai scurt timp. Şi s-a dus la un concurs pe care l-a şi luat.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

4 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

7 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

7 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

7 ore ago