Povestesc prin târg cârcotaşii isteţi că într-o comună mai izolată de pe la noi, s-au înghesuit oamenii să-şi facă mutaţie, nu de alta, dar se apropie cu paşi rapizi alegerile locale. Zvonerii de serviciu au aflat că lumea îşi face mutaţia în acel loc, pentru a-l susţine pe unul dintre candidaţii la postul de primar al comunei respective. Gurile rele spun că s-a dat ordin pe unitate ca să se facă acest lucru, pentru a-i asigura voturile candidatului cu pricina. Cârcotaşii nu ştiu cine va câştiga alegerile în acel loc, dar spun că practica se repetă şi în alte comune de prin zonă, unde comunităţile sunt mici şi se pot face manevre cu voturile. Adică, şuşotesc bârfitorii, vom avea mulţi oameni prin comunele mici şi izolate, care vin taman în ziua alegerilor, să vadă locurile unde şi-au făcut mutaţia cu două-trei luni în urmă.
La sosirea pompierilor, focul se manifesta la o magazie folosită pentru uscarea lemnelor, cu o…
Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar la fața locului…
Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…
„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…
Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…
Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…