Vorbesc cârcotaşii că un şef de la o direcţie care se ocupă cu problemele tinerilor, iar a dat cu băţul în baltă, de data asta cu ocazia organizării unui eveniment pentru liceenii din judeţul nostru. Deşi exista o tradiţie, pe care o respectau tinerii, se pare că domnul director nu a ţinut cont de ea, la organizarea evenimentului, pentru că, spun cârcotaşii, vroia să aranjeze ceva câştigători şi nu putea să facă asta dacă nu avea oamenii lui în juriu. Astfel, zvonerii susţin că acesta nu a mai chemat, să facă parte din juriu, perechile ce au câştigat cu ani în urmă titlurile de cele mai frumoase, deoarece avea pregătiţi oamenii săi, care să nu-i producă vreo surpriză când vine vorba de votat. Aşa că, săracii tineri s-au trezit că nu-i invită nimeni la eveniment, deşi era organizat pentru elevi, nu pentru director şi gaşca lui. Gurile rele susţin că directorul respectiv a mai demonstrat încă o dată că nu e omul potrivit la locul potrivit. Însă, dacă partidul l-a vrut acolo, trebuie să suporte toată lumea.

Gurile rele spun că un ales local din municipiul cu castel, înregimentat la partidul cu trei roze, şi-a depăşit din atribuţii, semnând un document cu adversarii politici, deşi nu avea undă verde de la şeful său pe linie politică. Alesul local de care vorbim s-a trezit că semnează un act, prin care oamenii lui din consiliu şi cei ai partidului cu un trandafir se asociază, pentru a-l combate pe edilul şef al localităţii. Numai că, spun cârcotaşii, omul nostru nu şi-a făcut temele înainte de a-şi pune semnătura pe document, deoarece se pare că a făcut de capul lui, fără să aibă girul liderului judeţean. În aceste condiţii, din favorit ce era, se pare că alesul de care vorbim şi-a cam auzit-o de la şeful lui pe linie de partid, deoarece se ştie că la nivel mai sus, cele două formaţiuni politice se au ca şi câinele cu pisica. Gurile rele susţin că pe omul nostru îl aşteaptă sancţiuni din partea colegilor, pentru că a trecut peste capul şefului, semnând documentul respectiv.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

OPERAȚIUNEA JUPITER CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și…

2 ore ago

Avantajele anvelopelor all-season: ghid practic pentru șoferi

Anvelopele all-season au devenit o soluție tentantă pentru șoferii care vor să simplifice întreținerea mașinii…

2 ore ago

TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN MUNICIPIUL HUNEDOARA, ÎN URMA UNEI AMENINȚĂRI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat rotofei a ajuns ditamai șeful peste un serviciu dintr-o administrație de prin zona…

23 de ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost realeasă în funcția de președinte…

23 de ore ago

Bulina neagră

Liviu C., Pentru că a fost acuzat și găsit vinovat de trafic de minori, iar…

23 de ore ago