Vorbesc cârcotaşii că un ales local dintr-un municipiu s-a văzut izolat de-a dreptul la şedinţele de consiliu, dintr-un motiv extrem de penibil. Cică, gurile rele au aflat că omul nostru a fost mutat de la începuturile funcţionării noului consiliu, ba într-o parte, ba în alta, după ce chiar colegii săi de partid au simţit că îi miroase gura acestuia. Nemaisuportând aleşii locali de care vorbim o asemenea tortură mirositoare, l-au mutat pe colegul lor pe un alt loc, astfel încât să poată lucra cu toţii, iar şedinţele de consiliu să fie productive. Aşa că, vorbesc zvonerii, consilierul respectiv stă frumos, izolat, pentru că nici în dreapta sa, dar nici în stânga, nu a avut curajul nimeni să se aşeze, fără să îşi deranjeze colegii în mod olfactiv. În aceste circumstanţe, totul e frumos şi bine, iar oamenii au înţeles că se poate convieţui şi în asemenea condiţii. Şi nici vinovatul de astfel de mişcări pe la şedinţele cu pricina nu s-a supărat, dacă a înţeles cumva motivul pentru care nici un coleg nu se hazardează să stea lângă el la şedinţele de consiliu local din municipiul de care vorbim.
Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…
Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi una…
În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…
Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor combinatului, Adunarea…
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…
View Comments
Oare de cine-i vorbaaaa?