Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce locuitorii municipiului cu nume format din patru litere sunt atât de ameţiţi, vă anunţăm că am găsit un răspuns plauzibil. Nu e nici din cauza poluării şi nici din cauza sensurilor giratorii prin care se învârt oamenii noştri. E din cauză că, atunci când mergi cu o problemă la unii dintre funcţionarii din instituţia care administrează urbea, ei îţi fac vânt rapid şi te trimit la altă instituţie, care, cică, trebuie să-ţi elibereze „docomentul” de care ai nevoie. Dar, ajuns acolo, eşti trimis înapoi de unde ai venit, ca să-ţi dea funcţionarul de acolo o hârtie cu ştampilă. Te întorci la instituţia administrativă după hârtia cu ştampilă, dar cel de acolo te trimite, la rândul lui, la circa financiară, să-i aduci o adeverinţă nu ştiu cum. Şi tot aşa, eşti trimis de la un funcţionar la altul, până ameţeşti de-a binelea. Şi când zici că, în sfârşit eşti gata, ţi se spune că s-a depăşit termenul pentru actul respectiv şi trebuie să o iei de la început.
Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o alianță a nelegiuiților.…
Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…
Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, ieri, cu majoritatea voturilor, repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale a sumei…
Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…
Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni…