Mai zilele trecute, se făcea mare haz pe seama unui şef de instituţie judeţeană cu drept de sancţiuni asupra celor care calcă în picioare cele mai elementare norme de protecţie a naturii. Povestea un cârcotaş bine informat, de altfel, că atât de săritor era directoraşul faţă de dorinţele abia rostite ale „sponsorului” care l-a legat de fotoliul de şef, încât nici nu termina bine de rostit dorinţa, că aceasta era îndeplinită. Cică nici sponsorul nu făcea un secret din slugărnicia directoraşului şi nu se dădea în lături să-l facă de „cacao” în te miri ce împrejurări, spre deliciul tuturor. Spune cârcotaşul că la o partidă de relaxare pe malul unei bălţi din împrejurimi, „sponsorul directoraşului” ar fi vrut să bea oareşce tărie, gând îmbrăţişat cu veselie şi de alţi pasionaţi de relaxare în mijlocul naturii. A fost nevoie de un telefon scurt şi slugarnicul director s-a prezentat într-un suflet, cu o sticlă de whisky, fără să ştie că se puseseră chiar şi pariuri pe seama rapidităţii cu care va executa ordinul primit. Nu a durat decât 30 de minute de la comanda telefonică până la predarea comisionului, pe care l-a susţinut, în totalitate, slugarnicul director, că doar nu era să plătească „sponsorul”, căruia îi este dator şi în zi de astăzi pentru slujba păstrată.

Vorbeşte lumea pe la colţ de stradă că unul dintre oamenii de la vârf, responsabili de distribuirea luminii şi a căldurii în judeţul nostru drag, odată ce s-a văzut pus în cea mai înaltă funcţie a companiei pe care o conduce, a avut de gând să pună pe liber toţi angajaţii care, din nefericire pentru ei, nu fac parte din partidul de la guvernare. Aşa se face că, spun gurile rele, atunci când s-au organizat listele cu cei care urmau să părăsească întreprinderea, omul nostru şi-a trecut pe foaie toţi adversarii politici. Aceiaşi bârfitori spun că după ce oamenii s-au văzut pe listele negre, au făcut un scandal care s-a auzit până la centrul portocaliu din Capitală, motiv pentru care directoraşul a fost chemat de superiorii politici şi certat pentru marea prostie pe care urma să o facă. După o muştruluială serioasă, individul s-a întors în provincie şi a refăcut listele, inamicii politici dispărând subit de pe ele, cel puţin pentru moment, viitorul acestora fiind totuşi nesigur.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

3 zile ago