Gura lumii

Gura lumii

Vorbesc cârcotaşii că, deunăzi, doi lideri de organizaţii de partid, din zona cu mulţi mineri ai judeţului, unul de la formaţiunea cu trei roze, celălalt de la partidul cu săgeată, circulau cu maşina înspre casă, veseli nevoie mare. Până aici, nimic deosebit în plimbarea celor doi lideri, care veneau dinspre municipiul cu castel, spre orăşelele lor din zona cu ortaci. Gurile rele spun că respectivii, vânători în timpul liber, s-au apucat în seara cu pricina, să vâneze iepuri pe şosea. Zvonerii au aflat că, deşi se întrec cei doi la câte o partidă de vânătoare, prin locuri deosebit de frumoase, după ce s-au ghiftuit bine la o întrunire tovărăşească în municipiul cu castel, au plecat spre casă frumos. Numai că, pe la jumătatea drumului, printr-un loc cu multe serpentine, oamenii noştri s-au trezit că se află la vânătoare de iepuri, prinzând unul chiar fără să aibă puştile la ei. Ci, cu ajutorul autoturismului pe care unul dintre ei îl conducea, săracul animal ajungând sub roţile acestuia, din greşeală.

Gurile rele susţin că o directoare, care pe lângă această funcţie importantă, mai deţine şi alte posturi, cum ar fi cea de consilier, de şef de secţie, nu se satură şi gata, dorind tot mai multe titluri pentru domnia sa. Aşa se face că, spun cârcotaşii, doamna cu pricina s-a învârtit ce s-a învârtit şi deţine, împreună cu alţi colegi, o clinică mică într-un municipiu cu echipă de fotbal cu nume de râu. Numai că, se pare, că domnia de care a beneficiat directoarea cu pricina e pe sfârşite, cel puţin aşa susţin gurile rele, alte persoane, din partidul cu o roză, vrând să pună mâna pe postul de la unitatea medicală unde prestează cea de care vorbim. Se pare că susţinerea directoarei este destul de mare, având în vedere că a cotizat bine pentru organizaţie la alegeri, însă curentul este de schimbare a ei dintr-una din funcţii. Că, spun cârcotaşii, şi aşa are destule, să mai facă loc şi altora.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura