Întotdeauna şi indiferent de gradul de fair-play al sportului practicat, cluburile bogate încearcă să profite de necazurile şi naivitatea celor mai sărace. Este deja clasic în zona noastră, cazul din fotbal, dintre Rapid şi dispărutul club Corvinul Hunedoara, în care gruparea giuleşteană nu le-a achitat hunedorenilor cota parte, legală şi meritată, din transferul portarului Bogdan Lobonţ la Ajax Amsterdam. La un alt nivel, dar în urma unei manevre şi mai mărunte, pătimeşte şi un club dintr-un sport mai bărbătesc, care poartă blazonul unei instituţii de învăţământ superior. Astfel, clubul se lasă amăgit de promisiunile de sprijin ale unei grupări mai bogate şi face numai afaceri păguboase. Ca dovadă, gruparea cu blazon a cedat cu ceva vreme în urmă clubului din judeţul nostru doi jucători de care nu mai avea nevoie şi care s-au dovedit inutili echipei. La schimb, în actualul campionat, „bogaţii” au pretins şi au primit în mod absolut gratuit, în contul celor doi împrumutaţi, pe cel mai bun jucător al echipei sărace. Culmea e că oficialii echipei de la noi s-au lăsat păcăliţi şi au avut şi impresia că sunt sprijiniţi şi fac afaceri bune cu partenerii lor bogaţi. E drept, afacerile sunt rentabile, dar nu şi reciproc avantajoase, aşa cum ar fi corect şi omeneşte.
Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…
De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…
“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…
Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o alianță a nelegiuiților.…
Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…
Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.
View Comments
D-na Surina indrumati cititorii spre acest site. Cred ca pot citi mai multe decat in ziarul dvs. Si apropo d-ule Draia vedeti nu cumparati terenuri si constructii de la Sectoasa Surina ca totul inca o tapa.
socheres.com