Categories: Gura lumii

Gura lumii, 20.11.2012

După sistemul din armată, unde veteranii sunt şefi în faţa bibanilor, şi în vestiarele loturilor sportive, jucătorii mai vechi şi cu mai multă experienţă sunt zmei în faţa celor mai tineri. Supremaţia se manifestă la antrenamente prin gradul de agresivitate, în faţa arbitrilor, în discuţiile cu antrenorii sau la pretenţiile salariale. Regula şi-a găsit însă şi o excepţie la un club de tradiţie din sudul judeţului, unde un veteran cu blazon a devenit singurul care tace mâlc în faţa conducerii. Astfel, în vreme ce majoritatea componenţilor lotului şi-au depus memorii la forurile superioare, pentru a-şi primi banii cuveniţi din salarii şi contracte, „veteranul pârlit” a stat cuminte în banca lui. Gurile rele susţin că jucătorul a realizat că reputaţia sa de prieten cu licorile bahice şi vârsta înaintată îl lasă fără nici o şansă în faţa concurenţei, într-o eventuală tentativă de a prinde un contract la un alt club. Prin urmare, jucătorul, care în tinereţe, când era bine cotat, nu-şi mai încăpea în piele de fiţe şi pretenţii, înghite acum orice firimitură pică de la masa şefilor, fără măcar să comenteze sau să pretindă ce i se cuvine conform actelor.

Întotdeauna şi indiferent de gradul de fair-play al sportului practicat, cluburile bogate încearcă să profite de necazurile şi naivitatea celor mai sărace. Este deja clasic în zona noastră, cazul din fotbal, dintre Rapid şi dispărutul club Corvinul Hunedoara, în care gruparea giuleşteană nu le-a achitat hunedorenilor cota parte, legală şi meritată, din transferul portarului Bogdan Lobonţ la Ajax Amsterdam. La un alt nivel, dar în urma unei manevre şi mai mărunte, pătimeşte şi un club dintr-un sport mai bărbătesc, care poartă blazonul unei instituţii de învăţământ superior. Astfel, clubul se lasă amăgit de promisiunile de sprijin ale unei grupări mai bogate şi face numai afaceri păguboase. Ca dovadă, gruparea cu blazon a cedat cu ceva vreme în urmă clubului din judeţul nostru doi jucători de care nu mai avea nevoie şi care s-au dovedit inutili echipei. La schimb, în actualul campionat, „bogaţii” au pretins şi au primit în mod absolut gratuit, în contul celor doi împrumutaţi, pe cel mai bun jucător al echipei sărace. Culmea e că oficialii echipei de la noi s-au lăsat păcăliţi şi au avut şi impresia că sunt sprijiniţi şi fac afaceri bune cu partenerii lor bogaţi. E drept, afacerile sunt rentabile, dar nu şi reciproc avantajoase, aşa cum ar fi corect şi omeneşte.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • D-na Surina indrumati cititorii spre acest site. Cred ca pot citi mai multe decat in ziarul dvs. Si apropo d-ule Draia vedeti nu cumparati terenuri si constructii de la Sectoasa Surina ca totul inca o tapa.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

20 de ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

20 de ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

20 de ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

20 de ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

20 de ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

20 de ore ago