Categories: Gura lumii

Gura lumii, 20.09.2013

Surse de extinsă încredere, chiar de umblă ele cam pictate pe obrăjor, în culori diferite, după anotimp, ne-au informat subtil că marea bătălie mare între oarece doamne cu buchet de roze la cordonul halatului ar putea deveni un pic mai mare decât se credea. Oamenii noştri de bun auz şi văz nu prea pricep ce mare scofală e urcarea pe un tron mai mult teoretic, decât practic, chiar dacă au întrebat. Ceva răspunsuri ar fi fost cam aşa: „păi, e vorba de prestigiu”, „păi nu-i totuna numa membru”, „păi, aşa scrie în docomente”, „păi, păi…”. Nici noi nu pricepem, dar nici nu ne străduim. Revenind la mioarele noastre judeţene, se pare că acele campanii subterane duse pe lângă liniile trase de şoguni nu ar fi luat în calcul cel puţin o ieşire pe rampa surprizelor, şi aceea cu drum lung cu traista vorbelor în băţ. Or, poate că nu? Oricum, chiar în ştiinţa de până acum a lucrurilor, se pare că va fi un soi de răzbel cu săgeţi veninoase, din cele care ating la potecile sensibile. Până la urmă, n-ar fi deloc amuzant să nu se întâmple nimic, doar să ne facă nouă în ciudă.

Urechiaţii prinşi bine în vâltoarea afacerilor cu ce rămâne din beţiile cu E-uri şi conservanţi sunt prinşi de un tremurat nervos şi îşi dau în petec prin târg. Asta, după ce au auzit că nici nu s-a aşezat bine cerneală, pe ceva hârtii plimbate până la epuizare prin judeţ, înainte de a fi exportate în aşteptarea unui ciolan uriaş, că au apărut pe firmament nişte steluţe norocoase rău. Norocul licuricilor zglobii vine, se pare, din aranjamente făcute de pe când nici nu erau visate acele hârtii doritoare de ştampilă, pe vremea când cei mai bine înfipţi dintre cei înfipţi în treburile hunedorene scotoceau după donatori de cote parte din ce va fi când va fi. Ori, urechiaţii noştri au început să simtă cum li se umflă buzele, fără botox, şi ochii li se usucă în soare. Pentru că pare să nu mai rămână nimic, după împărţeala de din dos, deşi încă nu au apărut nici propunerile. Cum afacerea e ca guiţătorul de la două sute în sus, cotele parte de care se aude vor face fericiţi pe cei ancoraţi încă multă vreme în ţăruşi de lux.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

24 de ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

24 de ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

24 de ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

24 de ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

24 de ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

24 de ore ago