Categories: Gura lumii

Gura lumii, 20.07.2017

Vorbesc cârcotaşii că un fost director, care a fost retrogradat, are toate şansele să zboare din instituţia respectivă. Gurile rele au aflat că omul nostru se ţine numai de prostii. Nu vrea să semneze fişa postului, stă toată ziua pe Facebook, cu alte cuvinte, taie frunze la câini. Însă, salariul, spun zvonerii, nu-l refuză. Că doar e plătit din banii contribuabililor. Cârcotaşii susţin pe la colţuri că fostul şef a fost băgat în mai mule comisii de disciplină, dar că până acum a scăpat. Dar, zilele lui sunt numărate, iar domnia sa pe plantaţia cu pricina se va termina. Nu de alta, dar se apropie oareşce restructurări şi pe la instituţia respectivă. Primii daţi afară vor fi cei indisciplinaţi.

Vorbesc gurile rele prin târg că se aduc speranţe tinere pe posturi cheie, în instituţii cheie. Cârcotaşii s-au întrebat de ce se întâmplă aşa şi cum de pot tinerele să ajungă pe funcţii unde trebuie să facă achiziţii importante? Aşa este la o unitate din oraşul cu cetate, iar răspunsul l-au dat imediat zvonerii, care povestesc pe la colţuri că duduia cocoţată pe fotoliu de şefă, nu cea mai mare, e adevărat, a fost numită nu pentru că e profesionistă, ci pentru că e naivă. Şi uite aşa, cei care manevrează banii instituţiei respective pot lucra liniştiţi, iar dacă se prinde cineva de jaful de acolo, nu ei vor plăti.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

2 zile ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

2 zile ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

2 zile ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

2 zile ago