Categories: Gura lumii

Gura lumii 20.05.2011

Vorbesc gurile rele că unui director din rândul partidului cu o roză i s-a pus gând rău, cu toate că omul îşi vede bine de treabă pe funcţia pe care o ocupă de mai mult timp. Aşa se face că pe directorul nostru s-au pus unii de controlat, de te doare capul. Cârcotaşii susţin însă că verificările care s-au pornit au un singur scop, acela de a-l mătrăşi pe şeful instituţiei. Asta, deşi nu sunt reclamaţii la adresa lui, ci doar ochii lui nu mai plac unora din partid. Cu mişcarea asta se va face, clar, o bucurie adversarilor politici ai partidului cu un trandafir, dar asta este o altă problemă. Gurile rele spun că abia aşteaptă să vadă motivul în urma căruia va fi înlocuit din funcţie directorul de care vorbim şi ce nereguli i-au găsit pe acolo. Oricum, mulţi stăteau la pândă să-l schimbe pe omul nostru, sperând că-i vor lua locul. Se vehiculează deja şi numele persoanei care urmează să fie numită pe respectivul post, dar, deocamdată, n-avem nici un interes să-l facem public.

Bătălia pentru un post de adjunct într-o direcţie deconcentrată este destul de mare, spun zvonerii, mai ales că salariul pe care îl primeşte persoana care va fi numită este mult mai consistent, decât în alte cazuri, fiind vorba de fonduri europene. Cârcotaşii povestesc că un personaj cunoscut prin urbea cu cetate ar vrea să vină pe funcţia cu pricina, pentru că astfel, ar beneficia de un salariu mult mai mare decât primeşte în prezent, chiar dacă este şeful cel mare într-o altă instituţie. Şeful de care vorbim a deţinut postul de viceprimar al reşedinţei de judeţ, iar acum, conduce o instituţie. Numai că el s-a plâns în stânga şi-n dreapta, pe la colegii de partid, să-l numească adjunct al direcţiei cu pricina, pentru că nu se descurcă prea bine cu banii. Având în vedere că în cazul celor care lucrează cu fonduri europene salariul este dublu, nici nu e de mirare că omul doreşte acest post. Nu se ştie, însă, dacă el va câştiga bătălia pentru funcţia respectivă, având în vedere că sunt mulţi cei care aspiră la ea.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: 196 de milioane de euro din programul SAFE ajung la Digi, compania controlată de Zoltán Teszári

Magdalena Șerban Programul SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei) este un instrument financiar al Uniunii Europene…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie care pe vremuri își angaja nea­murile spunând că poa­te da…

7 ore ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru că a atras investiții importante în comuna pe care…

7 ore ago

Bulina neagră

Dana Golea, de la Biroul de Presă al Primăriei Deva Pentru că la orice solicitare…

7 ore ago

A XXVII-a reuniune a Comisiei Mixte de Istorie a Academiei Române și a Academiei Ungare de Științe – Deschiderea oficială

Ieri, în Sala de Ședințe a Consiliului Ju­dețean Hunedoara, a avut loc deschiderea oficială a…

7 ore ago

Grevă japoneză în sănătate. Sindicaliștii, nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare

Sindicaliștii din spitalele din Ro­mânia au intrat ieri dimineață în grevă japoneză, nemulțumiți de proiectul…

7 ore ago