Categories: Gura lumii

Gura lumii, 2.10.2013

Vorbesc cârcotaşii că un fost şef de pe la o firmă de stat din municipiul cu castel nu prea are ce face acum, după ce a fost schimbat din funcţie. Aşa că omul nostru s-a gândit că are timp berechet să bârfească, mai cu seamă că salariul său a rămas la fel ca atunci când era şef. Aşadar, fostul şefuleţ a început să-i bălăcărească pe cei din administraţia locală, care nu au fost de acord cu el şi nu i-au acceptat matrapazlâcurile făcute ani de zile cu banii cetăţenilor. Culmea este că, deşi a fost schimbat din funcţie, se pare că personajul respectiv încă mai face legea în firma cu pricina, mirarea fiind cum de şefii săi actuali nu-şi dau seama de acest lucru. Aceasta fiind situaţia, oamenii din firmă nu ştiu ce să mai creadă. Unii zic că este ţinut în braţe de un boss mare de la judeţ, alţii că, mai mult ca sigur, individul îi are la mână cu ceva pe actualii şefi, de aceştia nu-l pun la punct, aşa cum ar fi normal.

Vorbesc gurile rele că un director de pe la noi, aflat de mai mult timp în concediu medical, deşi nu are nici o problemă de sănătate, şi-a prelungit şederea acasă, aşa, ca să le facă în ciudă colegilor de serviciu. Cică domnul cu pricina a reuşit să-şi ia concediu medical, după ce şi-ar fi făcut internarea la o secţie de boli contagioase, deşi tratamentul îl face, acasă, şi nu la spital, aşa cum ar fi trebuit, dacă într-adevăr ar fi fost bolnav. Acum, când colegii îl aşteptau să-i ajute pe la lucru, hop, directorul s-a gândit că e mai bine să stea deoparte şi să-şi lase colegii singuri la greu, aşa că şi-a prelungit concediul de boală. Nu de alta, dar domnul, povestesc cârcotaşii, nu suportă să fie luat la bani mărunţi despre activitatea instituţiei. Problema este că în scurt timp, se pare că omul nostru va fi schimbat din funcţie, tocmai pentru că are o atitudine ostilă faţă de colegi şi instituţie.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Colac peste pupăză pen­tru cei care au întins cap­cana! Un personaj, care a deținut mai…

14 ore ago

Bulina albă

Constantin Radu Tudosie, actor și regizor al Teatrului Dramatic I. D. Sîrbu din Petroșani Pentru…

14 ore ago

Bulina neagră

Florin G., din Uricani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de nerespectare a ordinului…

14 ore ago

Investiţii de peste 5,2 milioane de lei pentru pacienţii cardiaci, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva va beneficia de investiţii în valoare de peste 5,2…

14 ore ago

Pieton rănit într-un accident rutier produs în municipiul Orăștie

La data de 7 iulie 2025, în jurul orei 13:20, polițiștii din cadrul Po­li­ției Municipiului…

15 ore ago

Accident rutier în care a fost implicat un minor, în municipiul Deva

La data de 7 iulie 2026, în jurul orei 15:45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

15 ore ago