Categories: Gura lumii

Gura lumii, 2.11.2017

Dovada că la un centru comercial din municipiul reşedinţă de judeţ nu se prea face curăţenie sunt roţile cărucioarelor pline de ghemotoace din părul clienţilor. Atât de pline sunt, încât nici nu se mai poate circula cu ele. A păţit-o un muşteriu care a mers la shopping şi s-a trezit cu vehiculul plin de cumpărături inert. Firele din podoabele capilare ale clienţilor erau strânse în jurul roţilor, blocându-le. Când a văzut despre ce este vorba i-a venit rău la stomac. Dar şi mai rău i s-a făcut când s-a apropiat de un raion din capătul marketului, de unde venea o duhoare pestilenţială. S-a revoltat, a făcut poze cu căruciorul şi cu marfa „aromată” şi le-a postat pe Facebook. Păcat că pozele nu au miros, să-l simtă şi organele abilitate în a lua măsuri.

Vorbesc gurile rele că un director de pe la noi se pregăteşte să-şi ia un alt carnet de membru de partid. Roşu. Zvonerii l-au surprins recent prin târg spunând că merge la trandafirii să-şi facă adeziune, că nu se mai poate altfel. Cârcotaşii susţin că omul nostru era negru de supărare când se îndrepta spre locul cu pricina. Întrebat de ce face asta, el a răspuns răspicat, că aşa trebuie. Evident, ca să-şi menţină fotoliul de director. Şuşotesc gurile rele că omul era pe făraş nu din cauza apartenenţei lui politice, ci din cauza unor probleme pe care le-a făcut pe la locul său de muncă. Sătui să-i tot spună să se îndrepte, colegii săi de partid l-au informat că îl execută şi-l dau afară din formaţiunea politică. Aşa că respectivul a găsit o soluţie mai bună pentru el. Se duce la concurenţă.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 ORE DE POLIȚIȘTII DIN VULCAN, BĂNUIT DE FURT CALIFICAT

Un bărbat din municipiul Vulcan a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

23 de ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

23 de ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

23 de ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

23 de ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

23 de ore ago