Spun gurile rele prin târg că un şef de hotel dintr-o staţiune de pe la noi se dă bolnav, acum după ce partidul din care face parte a ieşit de la guvernare şi el riscă să-şi piardă postul. Zvonerii susţin că omul nostru, cu cravată galben-albastră, are toate şansele să fie schimbat din funcţie, mai ales că sunt mulţi dintre cei care vor să îi ia locul în fruntea localului cu pricina. Cârcotaşii povestesc că gălbejitul nostru se plânge în stânga şi-n dreapta că e bolnav şi, mai mult, că a fost nevoit să sufere o intervenţie chirurgicală, doar, doar va fi iertat şi nu va fi înlocuit de pe post. Numai că, el este cunoscut de adversarii politici, aşa că nimeni nu are milă pentru el, mai ales că se pare că situaţia nu e chiar aşa cum o prezintă el. E interesant cum, când vine vorba de schimbare, directorii se îmbolnăvesc subit. Nu acelaşi lucru se întâmplă când trebuie să fie numiţi pe funcţii.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
View Comments
oare despre care director este vorba, daca stiti datii cu numele pe toti
zvonerii zic ca este una bruneta cu parul lung, voi ce ziceti?
Pai cica e si fosta viceprimarita, ca tot e la moda subiectul. El fost candidat de primar la Vata. Mai, mai! Cine sa fie oareee?
Ia nu va mai luati de sotul meu! Calin e baiat bun si mi-a jurat ca nu are nimic cu roxana chisota! Va este ciuda ca e numai al meu, rautaciosilor!
Bravo, baby! Lumea e rea si vorbeste. Fii rea, iubito!