Categories: Gura lumii

Gura lumii, 2.04.2018

Se crede pe propria moşie. Este vorba de o cucoană catapultată de curând într-o funcţie de conducere la un obiectiv local. Gurile rele spun că individa este şi proastă, şi rea de gură, iar zilele trecute a comis-o rău de tot. Mai mulţi localnici, unii cu funcţii importante, au trecut pragul instituţiei conduse de individă şi au fost întâmpinaţi cu înjurături şi gesturi incalificabile. Respectivii au rămas uimiţi de ceea ce primesc, că în loc de bun venit sunt repeziţi, înjuraţi şi umiliţi de o necioplită, iar pentru toate astea au şi plătit bilet. Cucoana n-a avut nici cea mai mică tresărire când unul dintre invitaţi i-a spus că o va raporta la şeful ei. Ba chiar l-a mai luat la o tură de bălăcărit, dar nu înainte de a-l anunţa că nu va păţi nimic. Rămâne de văzut dacă are dreptate, însă cert este că de pe urma obrăzniciei ei va suferi exact cel care a crezut că este potrivită pentru funcţie şi că va avea numai beneficii de pe urma numirii ei.

Necioplit ţinut pe post în baza pilelor. Aşa este descris un director incompetent, pensionar pe deasupra, aruncat într-un post călduţ, doar pentru că soţioara lui, cercetată într-o vreme pentru că ar fi umblat la borcanul cu miere, are ceva prieteni printre şefii din eşalonul secund al urbei. Individul a comis-o grav într-una din zile, iar gestul său incalificabil l-ar putea costa, dar nu numai pe el, ci şi pe susţinătorii lui. Individul nu este agreat de multă lume, din cauza incompetenţei, iar la o întrunire s-a băgat în seamă cu nişte băieţi care culeg informaţii. Acolo s-a pus pe bălăcărit, ţinta lui fiind şeful urbei, adică exact cel care îi dă o pită în mare parte nemuncită. Cârcotaşii spun că individul a fost contrat de o domniţă, aceasta reproşându-i că nu este moral ceea ce face, iar individul a jignit-o incalificabil. Gestul său de neghiob nu va rămâne nepedepsit, mai spun bârfitorii.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Viata publica este plina de rai si prosti unii iar altii prosti si rai. Multi sunt si in spatiul virtual, chiar mai multi decat ne putem imagina.

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

7 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

7 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

7 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

7 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

7 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

7 ore ago