Categories: Gura lumii

Gura lumii, 19.09.2011

Un interlop temut pentru actele de bravură din tinereţe a mai scăpat o dată de braţul lung al legii, după ce a curmat o viaţă. Pare-se că pe el nu-l poate atinge nimic, iar salvatorul său este nimeni altul decât un vajnic apărător al legii, cel puţin, aşa ar trebui să fie. Şi este, dar nu al legii, ci al celor cu bani, indiferent de ce prostii fac respectivii. Pentru a vă face o imagine cât mai clară despre persoana care scapă infractori de temniţă, bârfitorii spun că este un petrecăreţ facil şantajabil. Câteva domniţe uşoare pot jura că s-au destrăbălat cu respectivul, însă, cuvântul lor nu prea ar valora, aşa că au fost prevăzătoare şi hârjoneala lor a ajuns pe casetă. Respectivele filme cu mai multe persoane importante sunt deţinute de o grupare interlopă, din care face parte şi cel despre care spuneam că a fost albit de apărătorul legii. În mod normal, pentru faptul că s-a urcat băut în bolidul său, că s-a întrecut cu un alt camarad şi mai ales, pentru că abia se mai ţinea pe picioare din cauza prafurilor trase pe nas, orice justiţiar l-ar fi închis. Dacă ţinem cont că a luat o viaţă, deznodământul era clar. Numai că, de teamă să nu fie compromis şi momit cu o sumă frumuşică de bani, justiţiarul a făcut o serie de probe pierdute, încât să-l scoată basma curată pe interlop.
Cum a venit toamna, au început şi săpăturile între colegi la o administraţie locală dintr-o zonă cu mulţi ortaci. Un fost şef tras pe linie moartă, pentru că şi-a băgat mâinile până la umeri în banii contribuabililor, vrea cu orice preţ o funcţie importantă. Drept urmare, îşi sapă de mama focului un coleg, om de încredere al şefului urbei. Zilnic, îi toarnă în urechi venin despre coleg, în ideea ca măcar o mică părticică să rămână în mintea şefului şi poate-l determină să-i dea lui funcţia respectivă. Până acum, nu prea i-a reuşit manevra, însă omul este perseverent. Are şi un motiv întemeiat pentru acţiunile sale: dacă ajunge pe funcţie, poate iar să se alimenteze cu bani, cum făcea odinioară. Adică să-şi închirieze serviciul pe care l-ar conduce, două greble, un hârleţ şi câteva mături, în schimbul câtorva sute de milioane de lei vechi pe lună. Cel puţin, aşa proceda pe vremea unui alt edil pe care reuşise să-l linguşească şi să profite de bunătatea lui.
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o circă din re­giu­ne, după ce mai mulți tablagii ar fi recurs la vi­olență excesivă…

4 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, parlamentar de Hunedoara (PSD) și vicepreședinta Camerei Deputaților Pentru că, prezentă la ceremoniile…

4 ore ago

Bulina neagră

Andreea C., din Lupeni Pentru că este învinuită că și-a asmuțit câinele să atace un…

4 ore ago

Bărbat reținut de polițiștii din Vulcan pentru ultraj contra bunelor moravuri

Polițiștii din cadrul Poliției Munici­piu­lui Vulcan au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

4 ore ago

Incident pe calea ferată generat de trei copii cu vârstele sub 14 ani

Trei copii cu vârstele sub 14 ani sunt bănuiţi de poliţiştii de la Serviciul Ju­deţean…

4 ore ago