Gura lumii

Gura lumii, 19.05.2017

Un fost edil al municipiului reşedinţă de judeţ, care în vara trecută a pierdut şefia în faţa unui rival de moarte, are în continuare coşmaruri cu eşecul de acum un an. Spun cârcotaşii că fostul conducător nu şi-a revenit pe deplin nici acum după acea dureroasă înfrângere, mai ales că ea a fost urmată de ieşirea pe uşa din dos din viaţa politică. Vorbesc gurile rele că, prezent la inaugurarea unei locaţii, fostul număr unu din capitala judeţului vorbea cu apropiaţii şi cunoscuţii tot despre umilitoarea înfrângere de acum un an, nevenindu-i nici acum să creadă că a pierdut categoric în faţa duşmanului său.

Cu o valoare îndoielnică în ultimii ani, principala competiţie judeţeană din sportul cu balonul rotund a devenit mai mult una a orgoliilor. O grupare din sudul judeţului, cea mai bună în sezonul trecut, a aşteptat o înfruntare din acest sfârşit de campionat ca pe o finală. Dar nu pentru a câştiga ceva pe plan sportiv, ci doar pentru a plăti nişte poliţe mai vechi din toamna trecută. Echipa vizată era una de pe malul Streiului iar componenţii acesteia ştiau că nu vor fi aşteptaţi cu pâine şi sare în sudul judeţului. Drept urmare, marea lor majoritate s-au dat loviţi înaintea înfruntării, evitând deplasarea şi lăsând greul pe umerii unor mai tineri colegi. Aceştia, cu frica în oase, nu au rezistat decât o jumătate de meci iar la pauză şi-au luat tălpăşiţa. Vorba aia, fuga-i ruşinoasă dar e sănătoasă!

One thought on “Gura lumii, 19.05.2017

  • Mărgineanu a pierdut fiindcă s-au răzbunat toți cei trădați de-a lungul timpului ,avea o vorbă când te trăda ,, interesul poartă fesul ” ,acum i s-a aplicat și lui.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura