Categories: Gura lumii

Gura lumii 19.05.2015

Vorbesc gurile rele că o salariată cu caschetă din municipiul cu castel face ce face şi pontează câte o boacănă, evident, legată de activitatea prestată zi de zi. Spun cârcotaşii că duduia de care vorbim este susţinută pesemne de la judeţ, altfel nu se explică cum aceasta nu păţeşte nimic atunci când dă cu stângu-n dreptul. Povestesc zvonerii pe la colţul castelului din municipiu, că respectiva a distrus la un moment dat maşina de serviciu, după ce, având viteză mare, s-a băgat cu autoturismul într-un zid. Asta, dacă au dreptate gurile rele, pentru că toată întâmplarea a fost ţinută secretă, pentru ca nu cumva tinerica să aibă de suferit la serviciu, din cauză că în loc să muncească, mai mult se distrează. Că îşi permite duduia să facă ce vrea la birou, dar şi pe teren, nu prea  este de înţeles, având în vedere că lucrează la o instituţie de stat şi ai cărei angajaţi trebuie să dea dovadă de seriozitate.

 

Vorbesc cârcotaşii pe la colţuri că un director la o firmă de stat este pe cale să fie mătrăşit, după ce pe numele său au apărut ceva reclamaţii la procurorii anticorupţie. Şuşotesc zvonerii prin oraş că omul nostru stă pe un butoi de pulbere, după ce oareşce acuzaţii de corupţie au fost auzite pe acolo, deşi directorul neagă că ar exista aşa ceva pe la firma pe care o conduce. Zvonerii însă se pare că au aflat cum circulă banul public prin acel loc şi cât din el ajunge în buzunarul directorului respectiv. Nu că ar fi singurul care procedează astfel, însă gluma se îngroaşă şi lucrurile se pare că nu vor mai rămâne ca acum. Gurile rele susţin că directorul nostru va trebui să facă un pas înapoi, în caz contrar va fi nevoit să răspundă pentru matrapazlâcurile pe care le face acolo. Cel puţin, aşa spun cârcotaşii.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Şi ce e de făcut pentru a-ţi construi o atitudine pozitivă? Simplu: exersează! Dacă atitudinea ta este proastă, vei avea rezultate proaste, iar dacă este bună, şi rezultatele ce le vei obţine vor fi bune. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:nicolae.lupsa@clicknet.ro

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

2 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

2 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

2 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

2 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

2 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

2 ore ago