Gura lumii

Gura lumii, 19.03.2019

Vorbesc gurile rele că nişte politicieni de pe la noi au plecat şi ei într-o delegaţie, prin străinătăţuri. Până aici, totul este ok. Numai că, povestesc cârcotaşii prin târg, oamenii s-au distrat foarte tare în această călătorie. Zvonerii de serviciu susţin că politicienii de care vorbim au mers, de fapt, să rezolve o problemă de administraţie, dar au luat cu ei şi nişte fetiţe, care nu au avut nici o treabă cu administraţia. Evident, contribuabilii au plătit totul, spun gurile rele. Nu ştim dacă respectivii mai au curajul acum, după ce s-a aflat ce au făcut pe acolo, să mai plece într-o altă delegaţie.

Cârcotaşii au aflat şi acum povestesc prin târg de o reţea de pe la instituţii financiare, care au un singur scop. Executarea firmelor care sunt incomode pentru membrii acestei reţele. Şi, şuşotesc gurile rele, societăţile cu pricina sunt asaltate de controale pentru orice fleac. Cică, vorbesc zvonerii pe la colţuri, reţeaua respectivă a fost demascată, pentru că abuzurile ei sunt mult prea mari şi oamenii de afaceri au ajuns să vorbească pe faţă de situaţia creată. Urmează, susţin cârcotaşii, să se protesteze în judeţ împotriva acestei mafii care funcţionează de mai mulţi ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura