Se aude că pe primarul unei comune situată pe Valea Mureşului, băiat simpatic de felul lui şi descurcăreţ, îl aşteaptă oarece surprize neplăcute în viitorul nu prea îndepărtat. Cică omul, ca orice primar, a făcut şi el ceva lucrări prin satele aparţinătoare comunei. Însă, adversarii săi politici şi nu numai ei, susţin că au dovezi de niscaiva licitaţii măsluite şi lucrări făcute de mântuială, dar recepţionate că ar fi fost realizate ca la carte. Asta, pentru ca şmecherii care au câştigat licitaţia să-i poată deconta edilului cel isteţ comisionul cuvenit. Acum, că vorbesc adversarii politici şi cârcotaşii de prin comună despre asemenea isprăvi n-ar fi mare lucru, mai ales că ele trebuie şi dovedite. Dar, se aude că unul dintre foştii săi contracandidaţi i-ar fi întocmit o reclamaţie stufoasă, la care a ataşat şi niscaiva documente pe care le-a mătrăşit de prin primărie, pe care a trimis-o recomandată la instituţia care luptă împotriva corupţiei.
Cică într-un municipiu situat prin sudul judeţului, autorităţile locale, dar şi oamenii legii, îndeosebi cei de la poliţia rutieră, se străduiesc, şi chiar au reuşit într-o oarecare măsură, să facă ordine în privinţa celor care fac transport ilegal de persoane. Toate ar fi bune şi frumoase, dacă ei nu ar fi sabotaţi chiar din interior, adică de nişte purtători de chipie care, se vede treaba, nu sunt nici poliţişti, dar nici miliţieni, ci un fel de amestec, adică poliţieni. Şi care au uitat că ei sunt oameni ai legii şi nu ai fărădelegii. Urmarea? Fiind pe felie cu cei care fac taximetrie la negru, poliţienii reuşesc să-i cam anunţe pe „piraţii şoselelor” atunci când se pune de o acţiune împotriva lor. Iar când ies la vânătoare rutieriştii şi cei de la celelalte instituţii abilitate, prinde orbul, scoate-i ochii.
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…