Vorbeşte lumea că un adjunct de la o instituţie care se ocupă cu învăţământul s-a axat în prezent doar pe şpaga de verzişori. Obiceiul omului nu-i nou, gurile rele vorbind prin târg că încă de pe vremea când era director de şcoală lua de la părinţii elevilor şpagă. Numai că atunci accepta şi alte lucruri, nu doar bani, de pildă aparate electrocasnice. Asta, ca să aranjeze ploile, pentru a promova progeniturile acestora examenele. Aşa că, după ce a fost uns adjunct, nu şi-a uitat obiceiul. Numai că acum, nu mai acceptă decât verzişori, nu altceva. Şi treaba se pare că-i merge ca unsă, spun cârcotaşii, mai un examen, mai un post aranjat, toate costă, iar oamenii nu vor să ajungă pe drumuri, mai ales acum, pe vreme de criză. Să te mai miri, zic răspândacii, că omul cu pricina a ajuns să aibă o situaţie materială de invidiat, de parcă-i plouă cu bani în curte.

Vorbesc cârcotaşii din lumea politico-administrativă că mai mulţi primari din judeţ se gândesc serios să-şi schimbe coloratura politică, după ce au ajuns în opoziţie. Gurile rele spun că numărul edililor şefi care s-au săturat de opoziţie şi vor neapărat să simtă din nou, gustul puterii, creşte de la o zi la alta. Este vorba, cică, de edili şefi de comune, din ambele partide aflate în opoziţie. Cum legea nu le permite să demisioneze şi să migreze spre partidul diriguit de la Cotroceni, primarii de care facem vorbire au bătut deocamdată doar palma cu reprezentanţii puterii, cu promisiunea că vor sufla în continuare vârtos în pânzele corăbiei conduse oficial de premier şi, neoficial, de preşedinte. Este vorba, zic zvonerii din judeţ, despre vreo câţiva primari din Ţara Haţegului, câţiva de prin Zarand, dar şi de pe Valea Mureşului. Trocul făcut de toţi cei care se predau deja cu arme şi bagaje actualei puteri este că la alegerile de peste doi ani, tot ei să fie nominalizaţi pentru funcţiile deţinute acum. Deocamdată, au obţinut promisiunea că aşa va fi. Dar ştiţi cum este, deşteptul promite, iar prostul trage nădejde.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

4 ore ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

4 ore ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

4 ore ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

4 ore ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

4 ore ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

4 ore ago