Gura lumii

Gura lumii

Vorbeşte lumea că un director de la o firmă mare din apropierea municipiului cu cetate a început bătălia pentru a obţine şi funcţia de lider al organizaţiei judeţene a partidului cu un trandafir. Vorbesc gurile rele că directorul nostru, care a condus o vreme judeţul, umblă prin teritoriu, încercând să-i convingă pe unii dintre primarii de aceeaşi culoare politică să îi dea votul la viitoarele alegeri pentru şefia organizaţiei, promiţându-le sponsorizări de ciment sau alte materiale de construcţii, cu care edilii să se mai gospodărească prin comunităţile lor, să mai repare una alta. Omul nostru vrea să cumpere voturile colegilor săi, deoarece, altfel nu ar putea să ajungă în fruntea filialei de partid. Acum, suntem curioşi cum vor reacţiona ceilalţi candidaţi la şefia organizaţiei de partid, care îşi fac campanie în mod corect şi nu merg cu şpaga pe la membri.

Şeful unei instituţii care se ocupă cu amendarea celor care încalcă regulile de protecţia mediului s-a gândit că i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Asta, deoarece şeful de care vorbim a prins gust de putere, iar acum, conduc cei cu care s-a aliat, după ce a fost numit pe post de un partid cu balanţă. Comisarul nostru nu a stat mult pe gânduri, după ce partidul la care a aderat a revenit la cârma ţării, şi-a luat oferta de la firma sa particulară la subsuoară şi a plecat prin judeţ, pe la edili şi directori de firme de stat, vrând să-i oblige să cumpere de la el diferite produse. Nu ştim câţi dintre cei vizitaţi de comisarul care ar trebui să aibă cu totul şi cu totul alte preocupări au pus botul şi s-au lăsat ademeniţi de ofertele lui. Dar, cârcotaşii zic că s-au găsit vreo câţiva, nu prea mulţi, să cadă la pace cu omul de care facem vorbire.

One thought on “Gura lumii

  • SPER SA NU-L VEDEM PE ACEST INDIVID NUMIT V L A D U INTR-O FUNCTIE DE CONDUCERE SI MAI ALES LA PDL LOCUL LUI CRED CA SA-R POTRIVII LA PRM CEEA FACUT LA PREFECTURA FACE ACUM LA MINTIA TEROARE SUNTEM TOTUSI IN SEC 21

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura